fbpx

Bătaie între elevi, filmată la un liceu din Timiș

sursa foto: tion.ro

O bătaie între doi elevi de clasa a VII-a a fost filmată la un liceu din județul Timiș.

O fată și un băiat au fost surprinși în imagini video în timp ce aleargă pe bănci, apoi trec direct la lovituri cu pumnii și picioarele în timp ce o parte dintre colegi țipă îngroziți, iar alții îi aplaudă și încurajează, scrie Tion.

Incidentul a avut loc în cursul zilei de miercuri, 22 mai, la Liceul Teoretic Gătaia. Inspectoratul Școlar Județean Timiș a deschis o anchetă. 

„Altercația a avut loc între doi elevi ai clasei a VII-a. Direcțiunea unității de învățământ a informat familiile acestora și Poliția din Gătaia, care, la rândul ei, a informat Biroul Siguranță Școlară asupra evenimentului care s-a desfășurat, în timpul programului școlar, în unitatea de învățământ. În acest moment, atât Poliția, cât și unitatea de învățământ întreprind măsurile necesare. În ceea ce privește acțiunile aflate în desfășurare la nivelul școlii, suntem în măsură să vă informăm că se investighează cauzele care au dus la producerea incidentului, în scopul aplicării măsurilor care se impun, în virtutea normativelor care guvernează unitățile de învățământ”, spun reprezentanți inspectoratului, potrivit Tion.

Poliția s-a autosesizat în urma apariției imaginilor video în mediul online și desfășoară cercetări.

„La data de 22 mai, polițiștii orașului Gătaia s-au sesizat din oficiu, sub supravegherea procurorului de caz cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe. În fapt, la data de 21.05.2024, la o unitate școlară din Gătaia, ar fi avut loc o altercație între doi elevi, în vârstă de 14 și 15 ani. Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor cauzelor și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, transmite IPJ Timiș.

Inspectorul școlar general al Timișului Aura Danielescu spune că incidentul a fost raportat Poliției încă de miercuri de directoarea școlii. În prezent au loc audieri, unde sunt prezenți elevii implicați, părinții lor și directoarea liceului.

„Am fost anunțați de colegii inspectori de sector. Aceștia au vorbit cu d-na director. Incidentul s-a întâmplat miercuri. Directoarea a anunțat imediat părinții, poliția din Gătaia, care a luat legătura cu Biroul de siguranță școlară. Acum sunt la poliția din Gătaia convocați toți, inclusiv doamna director”, a declarat, pentru Tion Aura, Danielescu.

Imaginile video sunt disponibile pe Tion.ro.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.