Ministrul de Interne Lucian Bode a dat în judecată, pe 5 ianuarie, Comisia de Etică a Universității „Babeș-Bolyai” (UBB), încercând să blocheze emiterea unui verdict referitor la teza sa de doctorat, scrie în exclusivitate PressOne. […]
Ministerul Educaţiei lansează în consultare publică Ghidul solicitantului aferent apelului „Dezvoltarea serviciilor de educaţie timpurie complementare”. Alocarea financiară totală pentru acest apel de proiecte este de 103 milioane euro, iar valoarea maximă a grantului per […]
S-a încheiat videoconferința cu inspectorii școlari generali, organizată de Ministerul Educației, în contextul reluării cursurilor începând cu data de 9 ianuarie, după ce ministrul Sănătății Alexandru Rafila a anunțat, ieri, stare de alertă pentru gripă. În […]
Școala gimnazială din satul Țibeni, comuna Satu Mare din județul Suceava, a fost modernizată după un proiect care se pare că este unic. La unele ferestre au fost montate uși, relatează News Bucovina. Toate geamurile […]
William Rick Singer, „creierul” din spatele unei scheme de dare de mită pentru a obţine admiterea studenţilor la universităţile americane de prestigiu, a fost condamnat miercuri la trei ani şi jumătate de închisoare la Boston, […]
Primăria Sfântu Gheorghe acordă burse pentru studenţii, masteranzii şi doctoranzii aflați în ani terminali. Pot aplica studenţii cu domiciliul în Sfântu Gheorghe, dar și cei din alte localități, care își pregătesc teza de licență, masterat […]
Un profesor din Kabul a atras atenția întregii lumi după ce și-a rupt diplomele de studii în direct la TV, în timp ce a afirmat că dacă mama și sora lui nu pot studia, nici […]
„Nu mai fiți săraci și sărăcii” urează președinta APP Tineret, Oana Diana Leonte, într-un mesaj video realizat cu ocazia sărbătorilor și postat pe TikTok. Derapajul fostei sportive, în prezent profesoară de franceză, a fost semnalat […]
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), prin Facultatea de Știința și Ingineria Mediului (FSIM), va găzdui din 2023 o Catedră UNESCO în domeniul Schimbărilor Climatice și Dezvoltării Durabile, potrivit unui comunicat de presă al instituției academice. […]
Marius, tatăl care nu a intrat în clasa unde avea loc serbarea unuia dintre copiii săi, rușinat că era îmbrăcat în uniforma de măturător, va primi un apartament social de la Primăria Sectorului 3, potrivit […]
Închide
Un copil educat este un om câștigat, Alătură-te comunității www.educatieprivata.ro și vei afla
primul sau prima despre ceea ce te interesează : concursuri, olimpiade, baterii de teste, meditații
sau despre activitățile de timp liber pe care le recomandăm.
Prin completarea datelor pentru Educație Privată ești de acord cu Termenii de Utilizare si Nota de
Confidențialitate.
Alătură-te comunității cadrelor didactice www.educatieprivata.ro si vei avea acces la exemple de
bune practici, invitații la seminarii și conferințe despre educație și anunțuri de carieră din țară
sau stăinătate.
Prin completarea datelor pentru Educație Privată ești de acord cu Termenii de Utilizare si Nota de
Confidențialitate
Un părinte informat se va înțelege mult mai ușor cu propriul copil. Alătură-te comunității de
părinți www.educatieprivata.ro și vei primi informații despre sistemul de învățământ privat,
alternativele educaționale, ofertele școlilor private, consursuri și olimpiade, meditații sau
programele de pregătire anunțate de unitățile școlare partenere.
Prin completarea datelor pentru Educație Privată ești de acord cu Termenii de Utilizare si Nota de
Confidențialitate