fbpx

Un profesor afgan și-a rupt diplomele în direct la TV, după ce femeilor le-a fost interzis dreptul la educație

captură video

Un profesor din Kabul a atras atenția întregii lumi după ce și-a rupt diplomele de studii în direct la TV, în timp ce a afirmat că dacă mama și sora lui nu pot studia, nici el nu poate accepta educația.

Potrivit jurnaliștilor afgani, citați de publicația The Guardian, bărbatul se numește Ismail Mashal și este lector universitar. Profesorul a spus că nu are nevoie de diplome, deoarece Afganistanul „nu este un loc pentru o educație”.

El a ales să protesteze astfel față de decizia talibanilor, care au anunţat săptămâna trecută că fetelor le este interzis accesul la studii universitare, deja private de învăţământul secundar în Afganistan de la venirea la putere a fundamentaliştilor islamişti.

Imaginile cu profesorul care și-a rupt diplomele una câte una la televizor au devenit virale pe rețelele de socializare, iar oameni din întreaga lume și-au exprimat empatia față de el în timp ce îndeamnă ONU să facă presiuni asupra autorităților din Kabul pentru a schimba decizia luată împotriva femeilor.

Interdicţia privind învăţământul superior survine la mai puţin de trei luni după ce mii de fete şi femei au trecut examenele de intrare la universitate în toată ţara. Multe dintre ele aspiră la cariere de inginer sau medic, deşi sunt private de acces la şcolile secundare.

La instalarea lor la putere în august 2021, talibanii au promis că vor fi mai flexibili, însă au revenit în mare măsură la interpretarea extrem de strictă a islamului care a marcat prima lor trecere pe la conducerea ţării, între 1996 şi 2001.

Restricţiile la adresa libertăţilor s-au înmulţit, în special împotriva femeilor, care au fost îndepărtate treptat din viaţa publică şi excluse din colegii şi licee.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.