Închide
de Marcel Bartic
În sistemul de învățământ se anunță schimbări, care ar trebui să ne preocupe cel puțin la fel de mult, pe cât o fac, zilele acestea, alte teme de dezbatere. În luna iulie s-a dat startul discuțiilor pentru o nouă lege a educației. Inițiatorii promit că va avea un “un nou spirit și o altă anvergură” și va fi una “cuprinzătoare, coerentă și flexibilă”. S-au făcut deja pași importanți. Există un grup de lucru cu rol consultativ și au fost invitați la dialog reprezentanți ai părinților, studenților și sindicatelor. Din Consiliul Consultativ al Ministerului Educației Naționale fac parte, printre alții, Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, academicianul Eugen Simion, președintele secției de Filologie și Literatură, academicianul Răzvan Theodorescu, președintele secției de Arte, Arhitectură și Audiovizual și Ștefan Buchiu, decan al Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității din București. Dintre invitații permanenți ai Consiliului nu lipsesc sindicaliștii Anton Hadăr, Simon Hâncescu și Marius Ovidiu Nistor.
Promotorii proiectului legislativ și-au argumentat demersul prin faptul că vechea lege a fost adoptată prin asumarea răspunderii din partea Guvernului și nu a existat o dezbatere publică. Se urmărește obținerea unui consens general cu privire la această lege ceea ce, potrivit ministrului Valentin Popa, ar trebui să-i asigure o valabilitate de cel puțin douăzeci de ani.
Ar fi multe de discutat în legătură cu un astfel de proiect. Oportunitatea lui, spre exemplu. A devenit aproape o tradiție ca legea să fie modificată odată cu numirea în funcție a unui nou ministru al educației. Din 1989 până astăzi, legea a fost schimbată sau completată de aproape o sută de ori. Greu de vorbit, în aceste condiții, despre stabilitate și predictibilitate în învățământ. Apoi, este clar că trebuie să ne așteptam la alți doi, trei ani de tranziție și provizorat până când inițiatorii vor reuși să elaboreze toate metodologiile și regulamentele aferente legii. Care nu sunt nici simple, nici puține. Și, abia când s-au obișnuit profesorii, părinții și elevii cu cu actualul sistem de evaluare, noua lege anunță schimbări și din acest punct de vedere. Așa cum, ar trebui să reflectăm la întrebarea dacă problemele din sistem își găsesc rezolvarea printr-o nouă lege și nu printr-o schimbare de mentalitate.
Pentru învățământul particular însă miza este, în primul rând, reprezentarea lui la dezbaterile privind noile reglementări. Este surprinzător că, în pofida intențiilor exprimate privind o “largă consultare”, nu s-a gândit nimeni să întrebe și școlile particulare dacă vor să se implice în elaborarea legii. Nici în Consiliul Consultativ, nici printre invitații permanenți nu se regăsesc reprezentanți ai învățământului privat. Pentru mai bine de 160000 de copii din România, pentru părinții și profesorii lor, nu vorbește nimeni. Nimic din experiența acumulată de noi nu se va regăsi printre paragrafele noii legi dacă nu se face ceva în acest sens.
Ce e de făcut?
Pentru început ar trebui sa identificăm o formă de organizare. Dacă ne vom exprima intenția de a participa la discuții, Ministerul va solicita, fără îndoială, constituirea unei organizații, care să vorbească în numele instituțiilor de învățământ privat din România. Ar fi utilă o consultare a învățământului particular la nivel național și găsită o formulă de asociere temporară, măcar pentru participarea la lucrările privind noua lege. Ulterior, va trebui să nominalizăm câțiva reprezentanți și să alcătuim o listă cu prioritățile noastre, de care să se țină seama în conținutul noii legi a educației.
Ambiguitățile privind înființarea și funcționarea învățământului particular, birocrația excesivă privind obținerea și menținerea acreditării, a personalității juridice, organizarea internă a școlilor private, curriculumul acestora, dificultățile legate de aplicarea Codului Muncii în raport cu Legea Educației Naționale, respectarea finanțării per-capita sunt doar câteva din aspectele care constituie, fără îndoială, teme de interes major pentru școlile particulare. De aceea, este absolut necesar ca vocea noastră să se audă, clar și ferm, în aceste dezbateri.
Este un bun prilej, totodată, ca învățământul privat să se afirme drept un partener serios în dialogul cu instituțiile statului român, cu un discurs articulat, coerent și obiective clare. Împreună, sunt șanse să fim ascultați și să ajutăm societatea românească să-și facă o idee corectă despre noi. Școlile private nu sunt pentru “cei cu bani” ci pentru oamenii dispuși să investească, uneori cu mari sacrificii, în educația copiilor lor. Incertitudinile legislative, în care se scaldă acum învățământul particular, nu reprezintă o soluție pe termen lung. Avem ocazia de a arăta că standardele și principiile noastre pot fi un model de bună practică și un reper în ceea ce privește modernizarea școlii românești.
E adevărat, pentru un astfel de proiect va fi nevoie să arătăm că avem capacitatea de a ne organiza și, mai mult decât atât, că suntem în stare să ne depășim comoditatea și orgoliile. E adevărat, putem alege să rămânem în bula noastră, minunându-ne de cât de grozavi suntem, dar asta nu înseamnă că și cei din exterior ne vor vedea la fel. Avem șansa să demonstrăm că învățământul particular nu se rezumă doar la derularea unui business ci este o alternativă reală la învățământul tradițional.
Depinde doar de noi.
Citește și:
ICHB obține patru medalii, inclusiv una de aur, la Olimpiada Internațională de Fizică
