fbpx

Vaccinarea profesorilor începe mâine

Valeriu Gheorghiță, șeful CNCAV, a anunțat că miercuri, 24 februarie, va începe vaccinarea profesorilor.

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti COVID-19 a explicat marți care va fi procedura de vaccinare a personalului din învățământ. Valeriu Gheorghiță a precizat că în București și în majoritatea județelor vor fi administrate două tipuri de vaccin începând de mâine, urmând ca în zilele următoare să fie administrate primele doze și în celelalte județe.

„Procesul de vaccinare al personalului din învățământ va începe de mâine, 24 februarie, în majoritatea județelor, inclusiv București, și va continua joi cu alte 14 județe, din 26 februarie cu două județe, iar pe 1 martie în ultimele trei județe. Perioada de vaccinare durează până în 10 martie pentru administrarea primei doze”, a spus medicul militar într-o conferință de presă.

„Estimăm aproximativ 60.000 de persoane. 42.000 de persoane sunt deja vaccinate din rândul personalului din învățământ, iar 120.000 sunt deja programate”, a precizat el.

Valeriu Gheorghiță a mai spus că profesorii vor fi imunizați cu două tipuri de vaccin: „Oxford/AstraZeneca până în vârsta de 55 de ani inclusiv, acolo unde nu se identifică contraindicații, și Pfizer/BioNTech la persoanele de peste 55 de ani, exceptând cazurile când se identifică contraindicații”, a subliniat el.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.