fbpx

Universitatea Babeș-Bolyai, parteneriat cu FRF pentru a forma antrenori de fotbal

Foto: jcomp/Freepik

Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) şi Federaţia Română de Fotbal (FRF) au încheiat recent un protocol care pune bazele unor programe pentru a forma  şi a perfecţiona antrenori de fotbal, precum şi pentru crearea, la Cluj-Napoca, a unui nou Centru Regional de Licenţiere UEFA C şi B.

Potrivit protocolului care va fi aplicat chiar din acest an, studenţii UBB aflaţi în anii terminali ai programelor de licenţă sau master care vor obţine calificarea de antrenor vor parcurge, în ultimul semestru de studii, în afara orelor de studiu, prin Şcoala Federală de Antrenori, programa şi procesul de formare pentru Licenţa UEFA C, conform cerinţelor UEFA, informează un comunicat transmis vineri AGERPRES.

De asemenea, vor fi organizate stagii de practică de specialitate, sesiuni de pregătire specifică, iar cei mai buni studenţi vor putea participa la anumite acţiuni ale echipei naţionale de fotbal.

„Ne-am implicat şi vom continua să ne implicăm în susţinerea performanţei şi a educaţiei sportive în general, am contribuit, prin specialiştii noştri, la elaborarea Strategiei Naţionale pentru Sport. Reiau o idee pe care am mai spus-o şi în care cred, îndrăznind, ca rector al celei mai mari universităţi clujene, succesoare a Universităţii româneşti din Cluj, să actualizez vorbele înţelepte şi potrivite pentru un început romantic ale rectorului Iuliu Haţieganu, spunând că scopul nostru este de a crea oameni sănătoşi, dar când se poate şi campioni. Şi armonie, dar când se poate şi record. Pentru aceasta vom continua să fim alături de mişcarea sportivă şi să o sprijinim şi din punctul de vedere al formării profesioniştilor ei”, afirmă rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David, citat în comunicat.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.