fbpx

Un gând serios despre cât de importantă e testarea

de Gabi Bartic, COO Brio

Recunosc, am apelat la un artificiu pentru a primi acest click: am exploatat valul enorm de emoție pe care l-a stârnit testarea anti-COVID în școlile românești pentru a încerca o scurtă recapitulare (subiectivă, evident) a subiectelor ce ne mișcă pe toți când vorbim despre educație. 

Dacă ați fost pe vreun grup whatsapp de clasă, școală, de părinți, de profesori, le-ați bifat cu siguranță aproape pe toate în ultimul an:

  • Dacă strângem sau nu bani pentru fondul clasei (cu corolar: cum să nu strângem????)
  • Dacă luăm pernuțe pentru scaune, mochetă sau parchet, dacă aerul condiționat e indicat sau nu, ce auxiliare luăm, dacă luăm tabla clasică sau direct tabla smart (Evident că smart, TOT CE-I MAI BUN PENTRU COPILUL MEU!)
  • Dacă facem sau ba serbare, excursie, școala-altfel etc (FACEM!)
  • Dacă luăm și ce luăm cadou pentru profesori (LUĂM, niște mici atenții!)
  • Dacă ne vaccinăm, dacă ne testăm, de-ce-se-închide-școala, de-ce-se deschide-școala (INCONȘTIENȚILOR!)

Pot să continui lista, dar e păcat, pentru mai bine de 75% din populația activă această listă e old-news și pentru cealaltă – bun subiect de discuții la birou, în vizite sau la telefoane cu prietenii. 

Dezbatem, de câteva săptămâni bune de acum, dacă testăm copiii, cine-i testează, cine adună saliva și cum, de ce un  copil de 9 ani poate și ministrul o varsă, de ce nu vin testele și-apoi de ce vin cum vin, cum sunt ambalate, cine le-a comandat și cine a încasat, cum să facem asamblarea testelor și cine să facă asta, în care fișă a postului e prins așa efort ȘI AȘA MAI DEPARTE. Important, nu spun, dar inutil efort. Așa cum pe vreme de război, femeile au lucrat în fabrici de armament (deși nu avea niciuna calificarea asta și am dubii că vreo dorință arzătoare să facă arme), în vreme de pandemie iată, suntem în fața unor situații care ne solicită și dincolo de fișa postului și dincolo de zona de confort. Și fiecare se adaptează și după cât îi sunt limitele și după cum îi e conștiința și dorința de a ajuta. 

Petrecem, în zona educației, extrem de mult timp pe formă: cum arată clasele, cum arată toaletele, cum arată manualele, dacă să purtăm uniforme sau nu (și ce culoare să fie ele) și așa mai departe, și prea puțin timp pe ce contează de fapt: cât știe copilul, cum e stimulat el să învețe, cum e el evaluat și cu ce instrumente, dacă evaluările sunt comparabile, cum să facem să ne ajutăm, toți cei implicați, pentru ca actul educațional, substanța actului educațional și nu formele lui de suprafață – să decurgă cât mai eficient.

Îmi petrec de o vreme timp între profesori, și le pun tuturor o întrebare: E adevărat că, dacă luăm aceeași teză și același punctaj (în afara situației în care teza e fie nulă – fie perfectă), doi profesori, cinci profesori, nouă profesori pot pune note diferite? NU radical diferite (deși există și excepții notabile) dar diferite? Și cam cât de diferite? Am primit multe răspunsuri, dar am ajuns la concluzia că plus minus 1,5 puncte e un interval corect la Mate-Fizică-Chimie și poate fi chiar spre 2 puncte la Română. Ce ar însemna această toleranță pentru un test de inteligență? Că acel copil poate fi oriunde pe scară între sub-dezvoltat intelectual și supra-dotat. 

Dacă am avea o toleranță de plus-minus 15% la cântar la piață ne-am revolta (cum să mă furi cu 300 de grame dintr-un kilogram, am spune noi). Dacă am avea o toleranță de plus-minus 15% la parcelele de teren cumpărate, la suprafața utilă a unei case, la lungimea unui pat sau la prețul unei perechi de pantofi, ne-am revolta. Dar suntem foarte relaxați pe o evaluare a copilului la Mate sau la Română de, să zicem, 5,50 sau 7. Dacă am avea o toleranță de plus minus 15% la o analiză medicală, să spunem linia între o boală acută și o ușoară suferință, am fi de-a dreptul revoltați. La evaluarea propriilor copii, însă, „cine-s eu să mă pronunț?”, veți spune.

Sistemul de educație românesc produce extrem de multe umori la chestiuni prea puțin relevante și prea puține – acolo unde contează. Acolo unde o notă mai mare sau mai mică (nu cu 15%, ci mult mai mici sunt departajările în sistem) poate decide un liceu mai bun sau mai prost, o facultate mai bună sau una mai proastă. 

Și, deși știm asta și o vedem în fiecare zi, deși știm că ne trimitem copiii într-un sistem în care 7-le de la Vianu poate fi 10 la Videle, preocuparea noastră majoră e cine, cum și de ce ambalează testele de salivă.

Citeşte şi

Nu e în fișa postului!

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.