Închide
de Mălina Cristea, profesoară pentru ciclul primar, Little London International Academy
Citesc și eu, zilele astea, peste tot discuția despre coronițe. Nu am fost întotdeauna profesorul care sunt azi și multe le-am învățat o data cu experiența sau creșterea personală. Însă niciodată nu am făcut departajări la premiere. E drept că învățământul primar nici nu presupune asta, cel putin teoretic, de când sunt eu profesor. Dar nici la clasă nu fac departajări. Și ce știu sigur e că asta, printre altele, face o clasă de elevi să fie nonconflictuală, să se accepte fiecare așa cum e și simtă că educația, școala, profesorul sunt la fel pentru toată lumea.
Le spun elevilor mei că un calificativ ne arată ce și cât știm în momentul prezent, dar uneori și ce și cât nu știm, tot acum. Și părinților lor le spun asta. Și ne dă ocazia să vedem, și eu ca profesor și ei ca elevi/părinți, ce putem să îmbunătățim în viitor. Acesta este rolul evaluării. Și-n plus un B, un S acum, nu pun pe elev nicio etichetă. Data viitoare poate fi, cu siguranță, mai bine. Punctez și apreciez de fiecare dată progresul și copilul devine conștient de el.
Sigur, după clasa a II a, într-un mod natural, ei observă dacă cineva e talentat la matematică, dacă altul obține mereu punctaj maxim la ceva, etc. Și-atunci apreciem împreună și ne bucuram pentru reușita colegului, știind că nu toți suntem mereu în același punct al dezvoltării, unii suntem mai talentați la ceva, în timp ce alții la altceva. Dar în ochii mei și am observat că așa se văd și ei între ei, sunt apreciați pentru ceea ce sunt și tratați cu grija asta pentru egalitate ca elevi, ca potențial, ca persoane unice în felul lor. Și nu sunt validați pentru performanță. Sunt atâtea alte aspecte care țin de comportament, de cine sunt ei în devenire pe care poți să le arăți unui copil, atâtea talente și competențe, atâta bunătate și curiozitate, pentru care poți să-l faci să se simtă văzut și apreciat, să se vadă crescând și progresând, acceptat așa cum e și apreciat pentru cine e el, încât, personal, nu văd niciun beneficiu real al performanței la clasele primare. A nu se înțelege că elevii mei nu se bucură atunci când obțin rezultate bune. Unii sar din bănci, se iau în brațe între ei, mă iau si pe mine în brațe. Dar atât durează bucuria asta. Pe moment. Cred ca si asta e iluzia performantei. Bucuria scurta, de moment.
În schimb dacă ma uit la ei cât sunt de bucuroși de prieteniile legate în clasă sau că vin, cred eu, întotdeauna cu drag la scoală și cât de mult își iubesc și respectă colegii și profesorii. Tocmai astea mi se par aspecte durabile și despre care merită să discutam mai des la ciclul primar. Despre dragul asta de școală, de învățare și de oameni. Performanțe vor avea timp să facă mai târziu.
