fbpx

Evaluarea Națională. Ce spun profesorii de matematică despre subiecte

Photo 113036595 / Exam © Andreaobzerova | Dreamstime.com

Profesorii de matematică

De Marcel Bartic

Astăzi s-a desfășurat cea de-a doua probă din cadrul Evaluării Naționale iar elevii au trebuit să-și învingă emoțiile în fața subiectelor la matematică. Din câte au povestit după ce au ieșit din examen, concluziile par optimiste. Exercițiile nu le-au pus probleme foarte mari iar pentru cineva care s-a pregătit constant în ultimul an și a manifestat atenția necesară la ore, rezultatele ar trebui să fie bune și foarte bune.

Impresiile copiilor au fost validate și de către profesorii lor. Imediat ce au avut acces la subiecte, cadrele didactice au analizat exercițiile și problemele pe care copiii le-au avut de rezolvat și au confirmat că nivelul de dificultate este unul mediu. 

Profesorii Marius Andrei Rusu de la Școala Gimnazială “Vasile Lucaciu” din Satu Mare și Viorica Socaciu de la ICHB București afirmă că cel puțin subiectele I și II erau ușor de rezolvat de marea majoritate a elevilor și consideră că problemele care ar putea face o diferență între note sunt problemele 4, 5 și 6 de la subiectul III. Profesoara Socaciu a precizat chiar „subiectele I si II se puteau rezolva și intuitiv, nu erau necesare multe cunostinte de matematică. La subiectul III pe probleme, la 1 trebuiau să știe rezolvarea ecuațiilor. La itemul 2, rezolvarea unei inecuații în mulțimea numerelor întregi, la 3. Erau și cunoștințe de geometrie, arii si proprietatea medianei care împarte aria în 2 arii egale, la 4. Trebuiau să cunoască asemanarea sau teorema cosinusului, la 5. Proprietatea medianei care se afla la o treime de baza și două treimi de vârf și la 6 egalarea volumelor, să știe corect formulele.” Aceeași părere o are și Popescu Cristina Maria, profesoară de matematică la Școala Gimnazială Căteasca din Argeș, care spune că subiectele au fost adaptate perioadei pe care o traversăm, marcate de contextul pandemic. Nicoleta Dohotariu, profesoară de matematică la Liceul Tehnologic “Al. Vlahuță” din Botoșani, susține chiar că elevii ar trebui să ia fără probleme note de promovare, chiar până la 8:50. 

Pentru nota zece însă ar fi trebuit soluționați și ultimii trei itemi de la subiectul III care sunt de o dificultate ceva mai ridicată. Tot profesoara Dohotariu a remarcat că forma tehnoredactată a subiectului a adus o figură geometrică prea micșorată la exercițiul III.4. Liliana Negrilă de la Colegiul Național „Moise Nicoară” din Arad, un alt cadru didactic care a răspuns întrebărilor noastre, confirmă și ea aceste analize și susține că e bine că există subpuncte care îi pe copii la încercare pentru că, pentru nota maximă, este nevoie totuși nevoie de niște itemi de departajare.

Conform calendarului anunțat de Ministerul Educației, pe 23 iunie se vor afișa rezultatele înainte de contestații iar lista cu notele finale pe 30 iunie.

1 comment

  1. S.M. spune:

    *23 iunie

«

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.