fbpx

ULTIMA ORĂ / USR s-a retras de la dezbaterile din Senat. Motivul: examenul de admitere în liceu

USR s-a retras de la dezbaterile în legătură cu Legile educației care au loc în Comisia de învățământ din Senat.

Senatorul USR Ștefan Pălărie a confirmat informația pentru Educație Privată. El a precizat că partidul său analizează dacă parlamentarii săi vor reveni la dezbateri sau dacă această decizie este una definitivă.

Contactat de Educație Privată, Ștefan Pălărie a explicat motivele retragerii:

”În urmă cu câteva minute, grupul parlamentar USR s-a retras de la dezbaterile Comisiei de învățământ privitoare la Legile educației, după o oră de încinsă discuție referitoare la necesitatea eliminării examenului paralel dat pentru admiterea în liceu pentru 50% din locuri, timp în care 95% din voci au argumentat împotriva acestui examen paralel, împotriva discriminării pe care el o aduce, împotriva industriei de meditații pe care o va crea, împotriva pagubelor colaterale generate. Cu toate aceste lucruri, deși elevii, părinții, societatea civilă au fost cu toții împotrivă, la vot, când a fost nevoie să se voteze pe amendamentul corect, amendamentul dat de USR, mai precis, acela de eliminare a acestui examen, votul parlamentarilor puterii a fost vehement împotriva eliminării. 

În acest fel, ne-am dat seama că, mai degrabă, Legile educației se discută sub ordin militar în ședința Comisiei de învățământ și că orice argumente ar fi aduse de către partenerii sociali, ele sunt ignorate, atunci când ordinul politic este mai puternic. În semn de protest, am ieșit din aceste pseudodezbateri și fals dialog constructiv și am ieșit din comisie. Vom continua să ne luptăm pentru amendamentele noastre, a fost o muncă titanică în spatele propunerilor USR, este clar că una dintre cele mai importante linii roșii pe care USR le-a comunicat de acum câteva luni a fost deja întrecută, iar restul legilor chiar nu mai contează. Rămânem cu niște legi ale educației care continuă să țină România condamnată și captivă în trecut și, chiar mai mult, adaugă acest examen toxic, care va împărți copiii în cei bogați și cei săraci, care vor rămâne la ușa din dos a învățământului.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.