


Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) continuă și în anul universitar 2026–2027 măsurile de susținere a propriilor studenți, alocând aproximativ 4 milioane de lei din venituri proprii pentru asigurarea transportului public gratuit sau cu tarif redus.
Potrivit unui comunicat al instituției de îmvățământ superior, conducerea UBB a aprobat suplimentarea fondurilor necesare încheierii contractului cu Compania de Transport Public Cluj-Napoca, prin care studenții UBB vor beneficia de transport gratuit sau cu tarif redus pe rutele din municipiul Cluj-Napoca și din Zona Metropolitană.
Valoarea totală a contractului este de aproximativ 9 milioane de lei. Peste 8 milioane de lei sunt asigurate prin intermediul UBB: aproximativ jumătate provin din fondurile alocate în baza contractelor încheiate cu ministerul de resort, iar aproximativ 4 milioane de lei reprezintă contribuția Universității din venituri proprii. Restul de 10% din valoarea contractului va fi decontat de Primăria Municipiului Cluj-Napoca.
Efortul financiar asumat de UBB pentru susținerea transportului studenților a crescut semnificativ în ultimii ani. Media anuală a contribuției din veniturile proprii ale Universității în ultimii trei ani universitari este de aproximativ trei ori mai mare decât media anuală înregistrată în perioada 2019–2023.
Prin această contribuție, UBB își reafirmă angajamentul de a susține comunitatea studențească și de a investi, în limitele unei gestionări sustenabile și responsabile a resurselor disponibile, în condiții care să le permită studenților să beneficieze de o experiență academică și studențească de calitate.
„Având asumată o «Platformă Umanistă» și un angajament pentru o «Excelență Incluzivă», la UBB atenția acordată oamenilor este pe primul loc. Universitatea noastră a crescut sustenabil și rațional, în ultimii ani, investițiile din resurse proprii – atât cât ne permitem, pentru a evita blocajele financiare – nu doar în dezvoltarea infrastructurii academice, esențială pentru calitatea educației și cercetării, ci mai ales în oameni: prin creșteri salariale în zona administrativă, salarizare diferențiată în zona academică și resurse suplimentare destinate studenților. UBB devine astfel nu doar o universitate angajată programatic în excelența academică, ci și una dintre universitățile din țară cu unul dintre cele mai ample sisteme de suport social pentru propria comunitate”,afirmă rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.