Toți directorii de școli din Suceava, notați cu ”foarte bine”. E județul cu cele mai aglomerate clase

Toți directorii de școli din Suceava, notați cu ”foarte bine”. E județul cu cele mai aglomerate clase

Toți directorii de unități de învățământ din județul Suceava au primit calificativul ”foarte bine” pentru activitatea din anul școlar 2025-2026.

Calificativele au fost acordate în condițiile în care județul Suceava conduce în clasamentul celor mai multe clase cu efectiv de elevi peste limita legală. În județ sunt 274 de clase care depășesc limita de elevi, inclusiv una în care învață 45 de copii. 

Un astfel de exemplu a fost dat chiar de Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării, care a dezvăluit că în clasa copilului său învață 30 de elevi.

„Între timp, s-a mai transferat un elev în clasa lui Andrei. Sunt 30 acum. Treizeci de copii, fiecare cu personalitatea, ritmul și visurile lui, și un învățător care trebuie să ajungă la fiecare dintre ei”, a relatat ministrul, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit publicației Monitorul de Suceava, directorii de școli și grădinițe din județul Suceava au fost notați pentru activitatea lor managerială din anul școlar trecut, 2025-2026, în funcție de o serie de criterii de performanță.
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Suceava a acordat punctaje mari și calificative maxime – Foarte bine – pentru toți directorii unităților de învățământ din județ.

Aproximativ 200 directori plini și 70 de adjuncți au fost în școlile din județ în anul școlar trecut.

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.