SURSE Grupurile de elevi și profesori blocați în Dubai pleacă azi spre România

ID 176020285 | Airport © Cateyeperspective | Dreamstime.com

Toate grupurile de elevi și profesori care se aflau în excursii de vacanță în Dubai urmează să se întoarcă în țară în cursul nopții, au declarat pentru Educație Privată surse guvernamentale.

Potrivit surselor noastre, elevii și profesorii urmează să fie îmbarcați către România dintr-un alt stat din regiune. Până la locul de plecare, elevii și profesorii lor vor călători cu un autocar.

Este vorba despre un grup total de aproape 100 de persoane, dintre care aproximativ 80 de elevi, din județele Suceava, Piatra Neamț și Vrancea.

Elevii blocați în Dubai vor avea absențele motivate pentru această perioadă, a transmis Ministerul Educației și Cercetării, prin secretarul de stat Sorin Ion.

„Ministerul Educaţiei transmite că absenţele vor fi motivate pentru elevii blocaţi în Dubai. Dar vine cu încă o idee pentru profesorii de acolo – să se conecteze la lecţii online până reuşesc să revină acasă.

Atâta timp cât elevul nu este în sală, nu poate fi decât absent. Dar aici se impun nişte nuanţe. Unu, dacă aceste absenţe se consemnează, ele vor fi motivate din motive întemeiate. Iar o altă variantă, destul de plauzibilă şi realizabilă, este asigurarea cursurilor în sistem online. Dacă există conexiune la internet, nimic nu împiedică participa la orele online”, a spus Sorin Ion, secretar de stat, pentru Observator.

Profesorii blocați în Dubai pot să apeleze la învoirea colegială, astfel încât să nu piardă zile de muncă și nici să nu li se suspende contractul de muncă, au declarat pentru Educație Privată surse din Ministerul Educației.

Conform surselor citate, cadrele didactice care nu pot reveni în țară din cauza situației din Orientul Mijlociu pot beneficia de articolul 29 din contractul colectiv de muncă:

”Personalul din învățământ poate beneficia, pentru rezolvarea unor situații personale deosebite, dovedite cu documente justificative, de zile libere plătite, pe bază de învoire colegială. Angajatul care solicită acordarea acestor zile libere plătite are obligația de a-și asigura suplinirea cu personal calificat, care nu va fi remunerat. Cererea de învoire colegială se depune la registratura unității/instituției, cu indicarea numelui și prenumelui persoanei care asigură suplinirea pe perioada învoirii. Cererea se soluționează în maximum 24 de ore.”

Foto: ID 176020285 | Airport © Cateyeperspective | Dreamstime.com

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.