Sunt solidar!

Sunt solidar

de Marcel Bartic, profesor de istorie 

Sunt solidar!

Sunt solidar cu colegii mei debutanți, suplinitori, care au ales să facă naveta într-o școală din mediul rural sau una de cartier și își tratează elevii cu tact, răbdare și responsabilitate. Sunt solidar cu colegii mei mai tineri pentru care salariul nu ajunge nici măcar să-și plătească facturile și chiria. Cu tinerii care se încăpățânează să învețe an de an pentru un post titularizabil în județe în care nu există posturi titularizabile.

Da, pentru ei merită să-mi țin copiii acasă cât e grevă.

Sunt solidar cu colegele mele educatoare sau învățătoare care cumpără din banii lor material didactic, planșe, cărți, jucării, repară mobilierul sau dau singure cu var în sala de grupă sau de clasă. Sunt solidar cu doamnele învățătoare care stau peste program să mai facă un pic de matematică cu elevul care nu a înțeles lecția din clasă. Sunt solidar cu colegii sau colegele mele care nu-și fac clasa din liste făcute cu an înainte și care primesc cu drag orice copil indiferent ce statut social sau culoarea pielii ar avea.

Da, pentru ele merită să-mi țin copiii acasă cât e grevă.

Sunt solidar cu colegii mei care și-au luat luat lucrarea de grad sau doctoratul pe bune, au citit stive de cărți, studii și cercetări în specialitatea lor și își pot justifica fiecare notă de subsol. Sunt solidar cu oamenii ăia care și-au dedicat viața cărții și i-au adus magia în mijlocul copiilor. Sunt solidar cu colegii mei care au inovat, au tradus, au publicat, au compus și sunt modele de competență și profesionalism pentru elevii lor.

Da, pentru ei merită să-mi țin copiii acasă cât e grevă.

Sunt solidar cu colegii mei care fac voluntariat, fac pregătire cu copii fără posibilități, se zbat să aducă fonduri în școala lor, să construiască o cantină, să doteze o bibliotecă, să acceseze fonduri cu ajutorul cărora să le poată aduce copiilor în sala de clasă un calculator, o tablă inteligentă sau o platformă digitală și să reducă procentele abandonului școlar sau traficului de carne vie.

Un pic de speranță.

Da, pentru ei merită să-mi țin copiii acasă cât e grevă.

Pentru ceilalți, pentru toți ceilalți, care au aterizat din greșeală la catedră că nu i-ar fi primit nimeni în altă parte, pentru cei care cer respect dar nu-l oferă, cei pentru care copiii sunt inamicul numărul unu, le spun doar că salariile pe care le au sunt oricum prea mari pentru ce și cât (nu) fac în școală. Pentru ei, nu simt nici cea mai mică urma de solidaritate iar cel mai bun lucru pe care l-ar putea face este să se reorienteze profesional.

Să nu distrugă și alte generații de copii.