fbpx

Suceava: Elev cu CES, provocat să sară de la etajul școlii, pentru o pungă de pufuleți – Adevărul

Caz revoltător la Colegiul Tehnic Samuil Isopescu din municipiul Suceava, relatat de Adevărul. Un elev de clasa a X-a, cu cerințe educaționale speciale, a escaladat geamul clasei (de la etajul doi) și a ajuns la exterior, pe pervaz și pe perete. Conform jurnaliștilor, incidentul a fost filmat de alți elevi, din stradă, iar pe una din filmări se aude cum băiatul este îndemnat să se arunce de la înălțime pentru o pungă de pufuleți.

Imaginile au devenit virale pe una din rețelele de socializare și a stârnit foarte multe reacții.

Potrivit sursei citate, elevul cu nevoi educaționale speciale ar fi ținta glumelor făcute de colegi.

Conducerea unității de învățământ a fost informată de incident de tot de colegi de-ai băiatului, și după ce s-au vizionat imaginile de pe camerele de supraveghere din colegiu, s-a demarat o anchetă.

Directorul Colegiului Tehnic Samuil Isopescu, Delia Irimia, a declarat că elevul respectiv este consiliat psihologic în prezent și că s-a discutat și cu părinții și cu colegii săi.

Elevul respectiv a declarat profesorilor că a scăpat un telefon mobil pe geam și a ieșit pentru a recupera aparatul, numai că din imaginile de pe camerele de supraveghere nu reiese că ar fi scăpat ceva pe geam.

Acesta a fost sancționat cu scăderea notei la purtate iar diriginții țin ședințe cu elevii în care le explică faptul că astfel de situații și de provocări sunt foarte periculoase.

Purtătorul de cuvânt al IȘJ Suceava, Cezar Anuței, a declarat că incidentul a fost raportat cu întârziere de către unitatea școlară și că inspectorii vor mai întâi să vizualizeze imaginile surprinse de camerele de supraveghere din colegiu.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.