fbpx

SUA: Mai multe spitale de pediatrie, copleșite de Covid-19. O fetiță, transportată aerian pentru că spitalul era plin

Mai multe spitale de pediatrie din Statele Unite au anunțat că au capacitatea depășită de cazurile de Covid-19.

În Florida, statul care are a doua cea mai mare rată de cazuri noi pe cap de locuitor după Louisiana, spitalele pentru copii și personalul sunt „copleșite”, a declarat dr. Aileen Marty, expert în boli infecțioase la Universitatea Internațională Florida.
„Numărul de cazuri în spitalele noastre pentru copii este copleșitor”, a declarat Marty pentru Jim Sciutto de la CNN vineri seară.
„Pediatrii noștri, asistenții medicali, personalul sunt epuizați, iar copiii suferă. Și este absolut devastator … copiii noștri sunt foarte afectați. Nu am mai văzut astfel de numere până acum”, a spus ea.

Situația este alarmantă și în Texas.

O fetiță de 11 luni, bolnavă de Covid-19, a fost transportată cu avionul la un spital din Texas, la 150 de mile distanță, din cauza lipsei de paturi în secțiile de pediatrie din zona Houston.

Bebelușul a reușit „o recuperare uimitoare”, a declarat pentru CNN dr. Dominic Lucia, medic de urgență pediatrică la Centrul Medical pentru Copii Baylor Scott & White McLane – Temple, unde copilul a fost transportat joi.
Copilul, Ava Amira Rivera, a fost testat pozitiv pentru Covid-19, potrivit Amandei Callaway, o purtătoare de cuvânt a Harris Health System. Callaway a spus că Ava avea crize convulsive și că trebuia intubată, dar spitalul Lyndon B. Johnson, unde a fost dusă pentru prima dată, nu oferă servicii pediatrice.
Niciunul dintre cele mai importante spitale de pediatrie din zonă nu avea paturi disponibile, a spus Callaway.

Medicii din Tennessee se așteaptă, la rândul loc, ca situația să devină tot mai serioasă.

Departamentul de Sănătate din Tennessee anticipează că spitalele pentru copii vor fi complet pline până la sfârșitul săptămânii viitoare.

„Este vorba de toate spitalele de pediatrie”, a declarat comisarul pentru sănătate din Tennessee, Dr. Lisa Piercey, citată de USA Today,

Piercey a spus că varianta delta se răspândește rapid în rândul copiilor, care prezintă rapid simptome după o posibilă expunere. Potrivit medicului, acest lucru ar putea indica un timp de incubație mult mai rapid decât versiunile anterioare ale virusului.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.