fbpx

Proiect de lege: Elevii și părinții pot cere examen medical complet pentru cadrele didactice

Părinții sau elevii ar putea cere un examen medical complet pentru învățători sau profesori, oricând consideră necesar. Cel puțin așa prevede un proiect de lege, inițiat de peste 20 de senatori și depus în Camera Deputaților pe 4 martie. Mai mult, proiectul legislativ solicită cercetarea disciplinară a directorilor de școală de către o comisie numită de inspectoratul școlar, pentru care să fie elaborată o procedură legală, anunță portalînvățământ.ro.

Proiectul este inițiat de 22 de senatori PSD, printre care și fostul ministru al Educației, Liviu Pop.

În prezent, conform legislației, controalele medicale pot fi cerute doar de conducerea instituției de învățământ, cu acordul consiliului de administrație.

Inițiatorii proiectului afirmă că în prezent, consiliul de administrație al școlilor nu solicită examen medical pentru anumite cadre didactice „din colegialitate”, iar calitatea sistemului educațional este afectată. Proiectul de lege ar fi menit să corecteze aceste situații.

„Propunem modificarea articolului 234 din Legea educației naționale nr. 1/2011 întrucât există situații în care datorită colegialității, conducerea unității/instituției de învățământ nu are acordul consiliului de administrație pentru solicitarea unui examen medical complet și complex al angajatului care dă dovadă de inaptitudine profesională de natură psihocomportamentală, ceea ce duce la diminuarea calității sistemului educațional. În aceste situații, dacă inspectoratul școlar este sesizat de unul sau mai mulți factori implicați în procesul educațional (angajați, părinți, elevi, parteneri sociali, organizații sindicale etc.) să poată solicita un examen medical complet în ce îl privește pe angajatul a cărui aptitudine profesională de natură psihocomportamentală este contestată”, afirmă inițiatorii, în expunerea de motive.