Închide
Științele exacte sunt superioare celor umaniste. Majoritatea oamenilor cred că această propoziție este adevărată. Ești bun la matematică? Ești deștept. Nu ești? Atunci, cred ei, nu ești cine știe ce dotat intelectualmente.
E atât de împământenită ideea asta, încât simți cum se aprinde lumina atunci când cineva nu este de acord cu ea. Copiii foarte buni la matematică, fizică, chimie, biologie, informatică sunt considerați mai inteligenți decât cei care performează la limba maternă, limbi străine, istorie, filosofie, literatură universală. Îndeobște, se spune că au mai multe șanse în viață cei buni la științele exacte, comparativ cu cei buni la umanistice.
Dar cum ar fi lumea dacă oamenii ar fi buni numai la științele exacte? O lume de matematicieni, fizicieni, chimiști, biologi, informaticieni. O lume deșteaptă, nu? Noroc că aceia care sunt buni la științele exacte nu sunt buni doar la științele exacte. Fiindcă oamenii nu se dezvoltă unilateral. Există scriitori fizicieni, biologi și matematicieni, există informaticieni muzicieni, arhitecți poeți și tot așa.
Oliver Sacks povestea la un moment dat cât de bine se descurca el la eseuri, la analizele pe care le făcea, când a intrat la facultate. La Oxford parcă, la medicină. Chiar pe baza unui excepțional eseu a reușit să intre. După puțină vreme, a fost obligat să dea un test-grilă. L-a picat. L-a mai dat o dată și încă o dată. Nu a putut să-l ia.
Decanul l-a invitat în biroul lui și l-a întrebat dacă se-ntâmplă ceva cu el. Oliver a negat. Decanul i-a spus că e obligatoriu să treacă de acel test, altfel va fi nevoit să părăsească facultatea. Oliver s-a speriat tare, a început să învețe pe dinafară, cumplit de stresat. A reușit să treacă testul, cu punctajul minimum acceptat, dar a reușit.
Acela a fost momentul în care Oliver Sacks, omul care avea să ajungă un reputat medic și psihoterapeut, un cercetător de talie mondială, s-a gândit la faptul că oamenii nu sunt dotați la fel, iar asta nu are legătură cu nivelul de inteligență, ci cu configurația creierului lor, care e diferită de la om la om. A fost preocupat de această chestiune toată viața și fascinat de faptul că un om poate performa excepțional în ceva și să nu fie capabil nici de o notă de trecere în alt domeniu, domeniu pentru care el nu este dotat natural. Și, desigur, a studiat și chestiunea mai subtilă a modalităților de examinare. Oamenii înclinați către analiză nu pot face față testelor-grilă. Sigur, cu mult chin, pot ajunge să le treacă, dar niciodată mai mult de atât. Iar cei care se descurcă excelent la testele-grilă reușesc cu greu să creeze un eseu. Iar când le iese totuși eseul, acesta e mediocru. Sigur că există și excepții, însă ele nu fac decât să întărească regula, ca orice excepție, de altfel.
