fbpx

Un cuvânt bun: „aproape“

Omul are nevoie de om, e firescul nostru, iar unul dintre cele mai calde cuvinte omenești este „aproape“. Fie că e substantiv, fie adverb.

APROÁPE adv., s. m. art. I. Adv. La o distanță mică în spațiu de cineva sau de ceva; în preajmă, în vecinătate. II. S. m. art. Orice om (în raport cu altul, considerat apropiat); semen1Aproapele nostru. – Lat. ad-prope. (sursa: DEX)

A fi aproape de cineva înseamnă să fii aproapele lui. La nevoie. Însă nevoia nu înseamnă obligatoriul supărare, necaz, ci și reușită, bucurie. Fiindcă omul simte nevoia să împartă cu alt om și bunul, și mai puțin bunul. Îmi veți spune că toți știm asta, așa este, numai că singurătatea omului contemporan ne arată că suntem pe drumul uitării de sine, uitării de celălalt.

Iar aproapele este și ruda noastră, dar și străinul. Dacă un părinte îi va arăta copilului că este disponibil tot timpul pentru el, că părintele nu are o viață, nu are nevoi, nu are pasiunile sale, atunci copilul va înțelege că propriul părinte pur și simplu i se cuvine, este proprietatea sa. Iar când părintele va vrea să-și manifeste libertatea de ființă umană, atunci când copilul va fi crescut, copilul va simți că i se ia ceva care este al lui, fiindcă s-a obișnuit deja că părintele îi aparține. Iar de-aici până la a crede că toți oamenii trebuie să-i stea la dispoziție când dorește el și că orice i se cuvine nu mai este decât un pas. Da, și egoismul se învață, așa cum și generozitatea se învață.

Cel mai bine e ca generozitatea să li se predea copiilor prin exemplul personal al părinților. Când copilul vede că părintelui său îi pasă de un alt om, din familie sau nu, sau de un animal, va învăța firesc ce înseamnă să-ți pese, va înțelege că fiecare dintre noi poate fi vulnerabil, pentru un moment sau pentru o perioadă. Când părintele își va manifesta libertatea de ființă umană față de copilul său, adică își va face timp și pentru sine, copilul va învăța să respecte libertatea altui om, va primi o lecție prețioasă despre libertate, lecție pe care o va aplica empiric și cu sine însuși.

Pe de altă parte, atunci când copiii se întâlnesc la joacă, se întâmplă deseori ca părinții să-și ferească propriii copii de micuții cu dizabilități, indiferent despre ce dizabilități ar fi vorba. Încearcă să-i apere de acești copii vulnerabili care suferă enorm pentru că nu au parteneri de joacă, iar suferința asta se așază peste suferința continuă dată de dizabilitate. Sunt priviți și tratați ca niște oameni de mâna a doua, incompleți și, în consecință, nedoriți.

Or, a-i învăța pe copii egoismul este echivalent cu a le preda izolarea, deci, însingurarea. Să-și ajute părinții la treburi mărunte – să-ți strângă jucăriile, să-și aranjeze hăinuțele, să-și facă patul, de exemplu – e un prim pas spre responsabilizare și spre înțelegerea noțiunii de „aproape“. Mai târziu, vor ajunge să aibă inițiativa de a-și ajuta părinții la bagaje, dar vor ajuta și un om în vârstă sau bolnav să traverseze o stradă ori vor lua din mâna unui bătrân o sacoșă grea. Vor fi ei înșiși și aproape, și aproape. Substantiv și adverb.