fbpx

Sorin Cîmpeanu spune că cei care îl acuză de plagiat sunt habarniști, analfabeți puri sau funcțional

Sorin Cîmpeanu afirmă că cei care lansează acuzaţii de plagiat la adresa lui „sunt un fel de habarnişti în domeniul educaţiei” şi că îndrumătorul de lucrări practice pe care şi-a pus semnătura „a fost realizat foarte profesionist, respectând toate regulile, în interesul studenţilor”, informează Spot Media.

„Pe cei care îşi doresc cu orice preţ să blocheze legile Educaţiei îi anunţ că nu vor reuşi să facă acest lucru, chiar dacă amestecă un subiect de interes pentru milioane de copii şi tineri cu eventuale acuze la nivel personal. Lucrurile sunt total diferite, iar la nivel personal sunt oameni care nu sunt capabili să diferenţieze un îndrumător de lucrări practice sau un caiet de seminar cu o lucrare ştiinţifică.

Un îndrumător de lucrări practice a fost realizat foarte profesionist, respectând toate regulile, în interesul studenţilor. Un îndrumător de lucrări practice cuprinde monograme, cuprinde legi, cuprinde formule şi scheme de calcul, cuprinde diagrame şi tabele care nu pot fi schimbate şi care nu trebuie să fie schimbate. Cei care lansează aceste acuze sunt un fel de habarnişti în domeniul educaţiei”, a spus Sorin Cîmpeanu, marţi, la Arad, potrivit Spot Media.

El şi-a motivat trecerea numelui său pe îndrumător spunând că „să treci nume precum Arhimede nu era cazul, la autor”.

„Este un mod de lucru specific, respectat întocmai pentru îndrumătoare de lucrări practice, pentru îndrumătoare de proiect şi pentru caiete de seminare, lucrări fără ISBN”, a adăugat ministrul.

Cîmpeanu a mai declarat că aceia care vor să blocheze Legile Educaţiei „pun în antiteză lucrări ce ţin de cariera unei anumite persoane”, precizează sursa citată.

„Sunt curios, după ce au fost preocupaţi de o teză de doctorat susţinută în anul 2000, acum sunt preocupaţi de caiete de seminar, sunt convins că vor ajunge la lucrările de control din clasa a şaptea şi sunt convins că vor găsi că la un moment dat am copiat ceva rezolvări dintr-o culegere de probleme sau dintr-un manual de matematică, după care sunt convins că vor găsi şi ceva ciorne de prin şcoala gimnazială”, a adăugat ministrul Sorin Cîmpeanu.

El a mai afirmat că există o rezistenţă la schimbare în sistemul de educaţie şi că „toate lucrurile care se pu, se pun în cheie politică, strict politică, strict politicianistă, nicidecum în interesul elevilor şi studenţilor”, iar „cei care fac asta sunt dintr-o anumită perspectivă analfabeţi puri, dintr-o altă perspectivă analfabeţi funcţionali”.

Jurnalista Emilia Șercan a arătat într-un material publicat în PressOne că Sorin Cîmpeanu și-a însușit în 2006, cu modificări neînsemnate, 92 pagini din munca a doi universitari alături de care a semnat în 2000 – ca al patrulea autor –  nouă pagini dintr-un curs universitar.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.