fbpx

Sesiunea de examene a studenților din Craiova, compromisă pentru un festival organizat de primărie

foto: old.umfcv.ro

Sesiunea de examene a studenților din Craiova a fost compromisă pentru un festival organizat de Opera Română Craiova, cu sprijinul primăriei conduse de Lia Olguța Vasilescu (PSD).

O înțelegere care a avut loc între conducerea instituțiilor academice și conducerea municipalității a fost făcută publică chiar de Lia Olguța Vasilescu, la aniversarea a 25 de ani de la înființarea Universității de Medicină și Farmacie. În timpul discursului, ea a ținut să le mulțumească rectorilor Universității din Craiova și UMF, aflați la masa prezidiului, pentru că au acceptat ca în perioada festivalului Intencity să nu fie programate examene, astfel încât studenții să poată participa la eveniment, relatează Gazeta de Sud.

În timpul discursului, Vasilescu a afirmat că printre doleanțele tinerilor se află o mai bună infrastructură la care se fac progrese constant și mai multe evenimente, amintind de Târgul de Crăciun și de Paște, dar și de festivalul IntenCity.

„Și pentru că am amintit de IntenCity, vreau să le mulțumesc celor doi rectori, aici prezenți, că în weekendul în care are loc acest festival au acceptat să nu existe examene”, a spus Olguța Vasilescu, stârnind râsetele audienței și continuând: „astfel încât toți studenții să poată să se prezinte la un festival pe care ei și l-au dorit în primul rând”.

Așadar, la facultățile celor două universități ar urma să nu aibă loc examene pe durata evenimentului, în perioada 30 iunie – 2 iulie, potrivit sursei citate.

„Festivalul IntenCity a devenit o tradiție începând cu vara anului 2022, și este organizat de Opera Română Craiova, cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Craiova. Conceptul nostru este să reunim anual o varietate de genuri și influențe muzicale, iar în parteneriat cu BCR, sponsorul nostru principal, aducem împreună muzica de ieri, de azi și de mâine”, descriu organizatorii evenimentul care se va desfășura la Craiova.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.