fbpx

Restricții noi pentru părinții care fac parte din consiliile de administrație ale școlilor – proiect

Sursă foto: Freepik

Părinții care fac parte din consiliile de administrație ale școlilor vor avea un set nou de restricții, potrivit unui proiect de metodologie, pus în dezbatere publică de Ministerul Educației.

Potrivit proiectului, dispare excepția care le permitea părinților care sunt și profesori în școală să facă parte din consiliul de administrație, în anumite condiții.

În schimb, proiectul anulează condiția ca părinții din consiliile de administrație să nu dețină funcții de control în ISJ-uri.

Ce prevede metodologia aflată în vigoare:

Reprezentanții părinților sunt desemnați de către consiliul reprezentativ al părinților, dintre membrii acestuia care, la data desemnării, au copii în unitatea de învățământ. Reprezentanții părinților în consiliul administrație nu pot avea calitatea de cadre didactice în unitatea de învățământ respectivă, cu excepția situației în care consiliul reprezentativ al părinților nu poate desemna alți reprezentanți, și nu pot deține o funcție de conducere, de îndrumare și control în inspectoratul școlar din județul în care funcționează unitatea de învățământ sau în Ministerul Educației;

Ce prevede proiectul noii metodologii:

Reprezentanţii părinţilor în consiliul administraţie nu pot avea calitatea de personal didactic de predare sau auxiliar, personal administrativ în unitatea de învăţământ respectivă și nici calitatea de personal didactic de conducere, îndrumare şi control și calitatea de consilier local/județean sau de reprezentant al primarului.

Proiectul de metodologie este disponibil, integral, aici:

Proiect_Metodologie_CA_UIP

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.