Închide
de Petruț Rizea, profesor pentru învățământul primar și psiholog
Aproximativ 0,5% – 1,4% din oameni se sinucid. La nivel mondial, în 2008/2009, suicidul constituia cea de-a zecea cauză a mortalității din punct de vedere al importanței, cu aproximativ 800.000 – 1.000.000 de decese înregistrate anual, ceea ce înseamnă o rată a mortalității de 11,6 per 100.000 de persoane, anual. E un calcul simplu, dar înfiorător.
Spun asta în contextul în care am asistat în urmă cu câteva minute la o tentativă eșuată de suicid, o tentaivă în care un tânăr în vârstă de 20 de ani a decis să renunțe la tot.
Problemele de sănătate mintală sunt în creștere, în România, unde oamenii sunt prea puțin încurajați să discute despre suferințele lor, să le verbalizeze și să caute ajutor atunci când simt că au scăpat frâiele.
Trăim într-o societate care favorizează suicidul, și îmi asum când spun asta nu doar din perspectiva unui psiholog proaspăt ieșit de pe băncile facultății, ci și din perspectiva unui profesor care a interacționat constant atât cu elevi de școală primară, gimnaziu și liceu și care a încercat, înainte de toate, să îi cunoască așa cum trebuie și să îi înțeleagă.
Mentalitățile închistate, construite pe stereotipuri, în care se promovează cultura egocentrismului, nu a empatiei pornesc încă din începuturile familie, în care un băiat nu poate plânge și trebuie să fie puternic, iar o fată nu poate fi furioasă în detrimentul fragilității și eleganței superficiale ce ar trebui să o caracterizeze și care sunt regăsite în multe șabloane false de atitudine și comportament „normal”.
Nu suntem învățați de mici să vorbim despre lucrurile care ne întristează, suntem cenzurați de o ramă socială a lui „așa e bine” și a lui „așa se face”, sentimentele și emoțiile noastre fiind mai mult un indicator al slăbiciunii, când tocmai acceptarea limitelor și asumarea vulnerabilității sunt cele ce ne fac mai puternici.
