Pentru elevii de la Șincai nu a fost niciodată vorba despre a pica sau a trece examenul. Ci despre nota cu care trec acest examen

de Alexandra Chirea, profesoară de limba franceză

Ați citit și dumneavoastră, probabil, că toți absolvențîi de la Șincai au promovat bacu’ la limba română, acolo unde comisia a anulat mai multe lucrări din motive absurde și acolo unde copiii au fost descălțați, pe motiv că pe adidași scria ceva în engleză. Mai mult, avem un singur respins, la proba la alegere, așa că așteptăm cu emoțîi contestațiile.

Ce vreau eu să va zic este altceva: nicio secundă, noi, profii lor, nu ne-am pus problema că ar fi posibil că ei să pice examenul la limba română. Față în față cu o comisie care a încercat să îi intimideze, care nu le-a acordat timp suplimentar și care i-a descălțat ca pe niște infractori, copiii noștri s-au descurcat dintr-un singur motiv: pentru că au învățat. Sunt convinsă, așadar, că și dacă era o maimuță pe lustră, și dacă părintele-profesor– fost inspector- actual director venea cu echipele SWOT și cu câinii de pază să-i miroasă pe micii infractori șincaisti și să ii sperie, tot nu ar fi reușit “să ii pice” examenul, pentru că vorbim despre niște copii care au avut încredere în școală și în profesorii lor și care au învățat și nu și-au pus nicio secundă problema că ar putea să nu treacă acest examen.

Problema care se pune, însă, este dacă notele pe care le-au luat acești copii sunt cele pentru care s-au pregătit și la care se așteptau. Au avut elevii de la Șincai șansa să își atingă potențialul? Au avut elevii de la Șincai toate condițiile să arate ceea ce pot? Au avut elevii de la Șincai un mediu propice unui examen? Răspunsul este clar, scurt și cuprinzător: nu.

Aș îndrăzni să spun că elevii noștri au reușit, și de data aceasta, împotriva sistemului. Nu vom ști niciodată dacă o notă de 9,50 ar fi putut fi un 10 curat, în condiții normale de examen. Așa cum nu vom ști în ce măsură un 8 ar fi putut fi un 9, un 7 ar fi putut fi un 8, așa cum nu vom putea ști în ce măsură au fost afectați de nedreptate și cât de mult a contat acest lucru la probele care au urmat.

Nu vom ști pentru că nimeni nu este interesat să afle. Ministerul a băgat capul în nisip și așteaptă să treacă, știți cum e la noi, uită lumea repede. Pentru elevii de la Șincai, nu a fost niciodată vorba despre a pica sau a trece examenul. N i c i o d a t ă. Pentru ei, a fost vorba despre nota cu care trec acest examen, notă care poate face diferența mai târziu, la admiterea la facultate. Și chiar dacă nu ar fi vorba despre admitere, este vorba despre munca lor. Au muncit enorm și, lovindu-se de o nedreptate ascuțită, de lipsa de respect, de o poftă creștinească de a umili, se întreabă cu ce au greșit.

Doamna ministru, eu nu știu ce să le explic acestor copii. De ce ei? Cu ce au greșit ei? M-așteptam, că o naivă ce sunt, să ieșiți public și să le cereți scuze copiilor mei. Merită toți, va asigur. Nu au încercat nici să copieze, nici să facă semne pe lucrare, nici să încalce regulile. Ați aflat de toate acestea luni seară și semnalul pe care l-ați dat copiilor a fost că ei nu contează.

Ați fi putut să luați măsuri din secundă unu, să le dați un semnal copiilor, să le dați încredere în ei, să arătați toleranță zero față de astfel de comportamente, dar ați refuzat, transmițându-le copiilor mei cel mai crud, dureros și odios mesaj: voi nu contați, puteți fi umiliți, nu există consecințe. Copiii mei ar fi promovat oricum examenul, stați liniștiți. Știu ce gândiți, hai, ce contează, au trecut toți, asta e. Ba contează! E munca lor și ar fi meritat ca statul asta bolnav să le ofere toate condițiile să își împlinească potențialul și să ia notele pe care le merită, fără să existe semne de întrebare.

Nu numai că nu a făcut-o, dar le-a și pus bețe în roate și i-a tratat ca pe ultimii infractori. De astăzi, au tot dreptul să plece și să nu se mai întoarcă niciodată într-o țară în care e în permanentă noapte. Noaptea minții.