fbpx

OFICIAL Părinții pot susține financiar Săptămâna Verde, prin asociații. E interzisă implicarea elevilor și a profesorilor

Părinții pot contribui financiar la activitățile din Săptămâna Verde, prin asociații, însă este interzisă implicarea elevilor sau a profesorilor în strângerea de fonduri. 

Prevederea apare în Metodologia de organizare a programului „Săptămâna verde”, act normativ publicat astăzi în Monitorul Oficial.

Potrivit metodologiei, Părinții pot decide să susțină financiar activitățile desfășurate în cadrul programului „Săptămâna verde”, prin asociația de părinți cu personalitate juridică, cu respectarea prevederilor legale în domeniul financiar, sau pot face demersuri privind atragerea de resurse financiare extrabugetare.

 

Este interzisă și constituie abatere disciplinară implicarea elevilor sau a personalului din unitatea de învățământ în strângerea de fonduri de la părinți și/sau gestionarea fondurilor asociației de părinți utilizate în derularea programului „Săptămâna verde”.

 

Conform actului normativ, în derularea activităților programului „Săptămâna verde”, cadrele didactice, elevii și părinții/reprezentanții legali identifică și utilizează sustenabil resurse locale, contribuind astfel la dezvoltarea creativității, abilităților de rezolvare a problemelor și a colaborării dintre cadre didactice, elevi, părinți și comunitate.
Pentru realizarea activităților, cadrele didactice, elevii, părinții/reprezentanții legali și partenerii unităților de învățământ colaborează în vederea asigurării resurselor necesare, având acces la infrastructura și logistica acesteia. În implementare programului pot fi utilizate sustenabil și resurse extrabugetare.

În perioada alocată programului „Săptămâna verde” nu se organizează cursuri conform orarului obișnuit al unității de învățământ. Programul se desfășoară în conformitate cu un orar special, în fiecare dintre cele 5 zile.

Metodologia este disponibilă, integral, aici:

Monitorul Oficial Partea I nr. 1127

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.