CMBSU a dispus, astăzi, reluarea activității cu prezență fizică în 17 școli și grădinițe din București.
Decizia a fost provocată de faptul că noua Hotărâre de Guvern, prin care toate unitățile de învățământ sunt închise fizic, anunțată, azi, de Raed Arafat, încă nu a fost publicată în Monitorul Oficial.
Pe cale de consecință, CMBSU a fost obligat să respecte normele aflate în acest moment în vigoare și să decidă redeschiderea unităților de învățământ.
În momentul în cate noua HG va fi publicată în Monitorul Oficial, ea va produce efecte imediat. Așadar, cele 17 școli și grădinițe vor intra sub incidența noilor norme. Dacă publicarea va avea loc astăzi, ele vor rămâne mâine închise.
UPDATE
Comunicatul dat publicității de Instituția Prefectului Capitalei:
Instituția Prefectului – Municipiul București informează că astăzi,25.10.2021, s-a desfășurat ședința extraordinară a Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, prin utilizarea mijloacelor electronice de comunicare.
În conformitate cu prevederile art. 7 alin. (2) din Ordinul comun – Ministerul Educației (nr. 5338/01.10.2021) și Ministerul Sănătății (nr. 1082/01.10.2021) – pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, cu modificările și completările ulterioare, Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență a dispus reluarea activității cu prezența fizică pentru 17 unități școlare, respectiv:
– Colegiul Tehnic Mircea Cel Bătrân, Str. Feroviarilor Nr. 37, sector 1, începând cu data de 26.10.2021;
– Colegiul Tehnic Anghel Saligny, Bd-ul N. Grigorescu Nr. 12, sector 3, începând cu data de 26.10.2021;
– Grădinița Happy Tree, Al. Calistrat Hogaș Nr. 28A, sector 3, începând cu data de 26.10.2021;
– Școala Gimnazială nr. 194, Al. Obregia Nr. 3A, sector 4, începând cu data de 26.10.2021;
– Școala Gimnazială Ionel Teodoreanu, Str. Costila Nr. 2, sector 4, începând cu data de 26.10.2021;
– Școala Gimnazială nr. 135, Calea Ferentarilor Nr. 72, sector 5, începând cu data de 26.10.2021;
– Școala Gimnazială I. Gh. Duca, Șos. Panduri nr. 42, sector 5, începând cu data de 26.10.2021;
– Colegiul Național I. L. Caragiale, Calea Dorobanților Nr. 163, sector 1, începând cu data de 26.10.2021;
– Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida, Bd-ul Basarabia Nr. 47, sector 2, începând cu data de 26.10.2021;
– Școala Gimnazială Nr. 307, Str. Lucșoara Nr. 17, sector 2, începând cu data de 26.10.2021;
– Școala Gimnazială nr. 195, Str. Lunca Bradului Nr. 2, sector 3, începând cu data de 26.10.2021;
– Liceul Tehnologic Elie Radu, Bd-ul Energeticienilor Nr. 5, sector 3, începând cu data de 26.10.2021;
– Liceul Tehnologic Mircea Vulcănescu, Str. Izvorul Crișului nr. 4, sector 4, începând cu data de 26.10.2021;
– Școala Gimnazială Sfinții Voievozi, Str. Atelierului Nr. 25, sectorul 1, începând cu data de 27.10.2021;
– Școala Gimnazială Cezar Bolliac, Str. Țiglina Nr. 37, sector, începând cu data de 28.10.2021;
– Școala Gimnazială Nr. 169, Str. Pașcani Nr. 2, sector 6, începând cu data de 29.10.2021;
– Grădinița Nr. 272, Bd-ul Timișoara Nr. 39, sector 6, începând cu data de 29.10.2021.
Directorii unităților de învățământ vor asigura punerea în aplicare a prevederilor hotărârii adoptate.