Închide
De Mirabela Amarandei, expert în Educație
Alegerile astea ne-au pus oglinda în față; crystal clear. Ne place, sau nu, de noi, așa suntem: nu atât de liberi și de frumoși pe cât ne plăcea să credem, conservându-ne bias-urile în propriile bule.
AUR a anunțat ieri că sunt asaltați de un val de înscrieri în partid, ca urmare a succesului în alegeri (desigur, luăm cu rezervă cifrele anunțate, dar emulația din jurul noii formațiuni parlamentare nu poate fi ignorată. Nu, dacă vrem să ne privim onest în oglindă.)
Și acum, despre educație. Mai cu seamă, despre faimoasa inițiativă de desființare a inspectoratelor școlare și trecerea deciziilor către consiliile de administrație ale școlilor. Imaginați-vă o situație în care, dacă nu majoritatea, atunci o parte semnificativă și influentă dintr-un consiliu de administrație o deține un corp de persoane (profesori, reprezentanți ai autorității locale sau părinți) simpatizanți sau membri AUR. Imposibil? Nu, probabil, și nu cred că ar fi situații singulare.
Ce decizii credeți că vor lua aceste consilii de administrație în cazuri de rasism, antisemitism, discriminare (pe criterii de dizabilitate, sex, etnie, orientare sexuală, statut socio- economic), agresiuni sexuale, xenofobie etc. etc.? Cât și cum credeți că vor proteja diversitatea, libertatea de gândire și de expresie aceste entități instituționale aflate sub influența unor curente de gândire de tipul AUR?
Și dacă asta nu se va întâmpla la nivelul școlii, cum va fi asigurat mecanismul de ”checks and balances” dacă vom șterge de pe harta guvernanței din educație aceste instrumente de corecție a derapajelor, asigurate până acum de inspectorate? (Și nu, nu vreau să mai aud răspunsul că petițiile se transmit la ARACIP.)
Vă amintesc doar cazul din Galați al unui copil cu autism pe care școala a vrut să îl dea afară pentru că ”deranja la ore”, cu presiune inclusiv din partea părinților colegilor acestuia; a fost atunci nevoie de intervenția ministerului și a inspectoratului pentru a putea asigura școlarizarea copilului în continuare. Se întâmpla în 2016, dar sunt absolut convinsă că a fost 0doar un caz din sutele, dacă nu miile de cazuri care nu ajung în atenția opiniei publice și care nu au putut sau nu pot fi soluționate în favoarea interesului copilului.
România e pe atât de complexă pe cât suntem dispuși să o vedem și să o înțelegem. Și țara asta trăiește într-o mulțime de clivaje suprapuse. Iar politicile publice, deciziile trebuie luate pentru toată România, pentru toți copiii și pentru toți profesorii, nu doar pentru cei cu care stăm de vorbă sau pentru cei care extrapolează experiențele personale.
