fbpx

Ministerul Educației înființează programul ”Ateliere de Vară”, destinat preșcolarilor și elevilor de clase primare

Ministerul Educației va derula programul ”Ateliere de Vară”, prin care preșcolarii și elevii din clasele primare vor avea acces la activități remediale.

Un alt scop declarat al programului este menținerea copiilor departe de mediile în care aceștia ar putea dezvolta un comportament deviant.

Ce prevede Metodologia programului, apărută, azi, în Monitorul Oficial:

Programul național „Ateliere de vară”, denumit în continuare Programul AV, este un program complementar activității didactice, care se adresează tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar și poate fi organizat în perioada vacanței de vară, în unitățile de învățământ preuniversitar cu grupe de nivel preșcolar și/sau cu clase de învățământ primar.

Art. 3. — (1) Programul AV este proiectat astfel încât să răspundă nevoilor preșcolarilor și elevilor din învățământul preșcolar și primar, pe durata vacanței de vară.
(2) Programul AV contribuie la creșterea performanțelor școlare, la învățarea remedială, la accelerarea învățării prin activități educative, recreative și de timp liber, la dezvoltarea personală și integrarea socială, precum și la menținerea preșcolarilor/elevilor într-un spațiu securizat și reprezintă o alternativă la petrecerea timpului liber în medii cu potențial de dezvoltare a unui comportament deviant.
(3) Prin modalități integrate de sprijin, Programul AV pune un accent deosebit pe educarea limbajului, pe dezvoltarea atitudinilor favorabile inițierii și menținerii unor relații de cooperare în grupuri mixte, fără a ține seama de: vârstă, gen, etnie, statut social, și pe formarea unor capacități și atitudini în învățare, precum și a motivației pentru activitățile de învățare.

Art. 4. — Inspectoratele școlare județene, respectiv Inspectoratul Școlar al Municipiului București, denumite în continuare ISJ/ISMB, informează unitățile de învățământ preșcolar și unitățile de învățământ preuniversitar cu grupe/clase
de nivel preșcolar și/sau primar, autoritățile publice locale, alți parteneri sociali despre posibilitatea organizării Programului AV, popularizează condițiile de organizare, precum și beneficiile acestuia pentru comunitatea locală și asigură monitorizarea Programului AV la nivel județean.

CAPITOLUL II
Organizarea Programului AV
Art. 5. — (1) Programul AV este conceput pe baza analizei de nevoi a preșcolarilor și elevilor din circumscripția școlară a unității de învățământ în care se derulează.
(2) Stabilirea grupului-țintă se realizează de unitățile de învățământ care doresc să participe la Programul AV pe baza analizei de nevoi.

Art. 6. — (1) Analiza de nevoi pentru organizarea Programului AV este realizată de consiliul de administrație al unității de învățământ.
(2) Pe baza rezultatelor analizei de nevoi, precum și a resurselor umane, financiare și materiale existente în unitatea de învățământ, oferta pentru Programul AV este realizată de către comisia desemnată de unitatea de învățământ.
(3) Analiza de nevoi care stă la baza proiectării Programului AV menționează și materialele necesare derulării activității, în funcție de categoria de preșcolari/elevi pentru care este organizat programul și de durata acestuia.
(4) Materialele necesare derulării Programului AV trebuie să fie adecvate grupului-țintă și tipurilor de activități derulate și să respecte normele de siguranță în vigoare.

Art. 7. — (1) Programul AV are în vedere dezvoltarea socioemoțională, cognitivă și fizică a copiilor cuprinși în program, precum și a capacităților și a atitudinilor în învățare ale acestora.

(2) Programul de activități se organizează ținând cont de:
a) respectarea ritmului propriu al copilului;
b) încurajarea jocului și a învățării experiențiale;
c) reluarea cunoștințelor în contexte variate;
d) flexibilitatea în abordarea conținuturilor și a sarcinilor de învățare pentru a crea o stare de bine și bucuria de a învăța.

Art. 8. — (1) Programul AV se organizează în spații disponibile în propria unitate de învățământ sau în spațiile altor unități de învățământ, precum și în palate și cluburi ale copiilor, cluburi sportive școlare sau în alte spații puse la dispoziție de autoritățile locale, organizații neguvernamentale cu competențe în domeniu, biserică.
(2) Activitățile din cadrul Programului AV se pot desfășura în aer liber, respectiv în spații adecvat amenajate pentru activități outdoor, în măsura în care vremea permite acest lucru.
(3) Se interzice organizarea Programului AV în spații care nu au autorizații de funcționare, în sediile partidelor politice, precum și în spații private aparținând personalului didactic, didactic auxiliar sau nedidactic implicat în derularea programului.

Art. 9. — Durata Programului AV se desfășoară în funcție de resursele existente la nivelul unității de învățământ și de nevoile identificate în comunitate și durata acestuia nu poate depăși perioada vacanței de vară.

Art. 10. — (1) Activitățile din cadrul Programului AV se derulează pe grupe de minimum 10 și maximum 20 de preșcolari/elevi, astfel încât să răspundă nevoilor individuale ale preșcolarilor/elevilor înscriși în program, opțiunilor și nevoilor identificate în etapa de proiectare a programului.
(2) Activitățile sunt proiectate, organizate, susținute și, după caz, monitorizate, conform prevederilor art. 13, de cadre didactice din învățământul preuniversitar cu specializarea educatoare/profesor pentru învățământul preșcolar, profesor pentru învățământul primar, institutor și care au experiență de cel puțin 2 ani în activitățile cu copiii preșcolari/elevii din învățământul primar.
(3) Personalul didactic auxiliar și voluntarii din unitatea de învățământ sau din instituțiile/organizațiile partenere, cu o experiență de cel puțin 2 ani în activitățile cu preșcolarii/elevii din învățământul primar, pot participa la activitățile din cadrul programului.
(4) Persoanele care desfășoară activități în cadrul Programului AV trebuie să efectueze examinarea medical obligatorie și să îndeplinească toate condițiile legale privind accesul în colectivitatea de copii.
(5) Personalul didactic/didactic auxiliar care derulează activități în cadrul Programului AV beneficiază de concediu de odihnă în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

CAPITOLUL III
Înscrierea/Retragerea din Programul AV
Art. 11. — (1) Înscrierea preșcolarilor/elevilor în Programul AV se face prin cerere scrisă a părinților/tutorilor/susținătorilor legali ai minorului, adresată oricărei unități de învățământ care organizează acest program, conform graficului stabilit de conducerea unității.
(2) La înscriere, părintele/tutorele/susținătorul legal al minorului încheie cu unitatea de învățământ un contract în care sunt stipulate drepturile și obligațiile reciproc ale părților. Modelul de contract se aprobă de către consiliul de administrație al unității de învățământ organizatoare a Programului AV.

Art. 12. — (1) Grupele de preșcolari/elevi pot fi constituite pe nivel de vârstă sau pot fi mixte. În cazul fraților, aceștia pot participa la activități în cadrul aceleiași grupe, chiar dacă au vârste diferite.
(2) Retragerea din Programul AV se face la cererea părintelui/reprezentantului legal, în scris, cu cel puțin 7 zile calendaristice înaintea retragerii din program.

 

CAPITOLUL IV
Resursele umane necesare derulării Programului AV
Art. 13. — Activitățile din cadrul Programului AV pot fi desfășurate de cadrele didactice din unitatea de învățământ organizatoare sau pot fi monitorizate de către acestea în situația în care activitățile se desfășoară de către persoane din afara unității de învățământ.

Art. 14. — (1) Resursele umane implicate în derularea Programului AV pot fi următoarele:
a) personal didactic: cadre didactice din unitatea de învățământ organizatoare, din alte unități de învățământ, inclusiv din palate și cluburi ale copiilor și cluburi sportive școlare; cadre didactice pensionate sau cadre didactice din centrele județene de resurse și asistență educațională/Centrul de Resurse și Asistență Educațională al Municipiului București.
b) personal didactic auxiliar: bibliotecar, informatician, instructor-animator, instructor de educație extrașcolară, laborant, mediator școlar;
c) membri ai comunității: părinți, reprezentanți ai autorităților locale, specialiști din diferite domenii, personalități locale, membri ai unor organizații neguvernamentale, în calitate de voluntari.
(2) Pentru fiecare grupă de copii sunt alocate două cadre didactice sau, după caz, un cadru didactic și un reprezentant al comunității sau al partenerilor.
(3) Resursa umană prevăzută la alin. (1) lit. c) implicată în derularea Programului AV beneficiază de formare de cel puțin 6 ore, asigurată de organizator.
Art. 15. — (1) Activitatea desfășurată de personalul didactic în cadrul Programului AV este salarizată în regim de plată cu ora din următoarele surse de finanțare:
a) din bugetul autorităților administrației publice locale;
b) din programe finanțate din fonduri europene sau naționale;
c) din activități școlare și extrașcolare, donații, sponsorizări, prin suportul financiar al asociațiilor de părinți, al organizațiilor nonguvernamentale, cu respectarea legislației în vigoare.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), activitatea din cadrul Programului AV poate fi cuprinsă în norma didactică de 40 de ore pe săptămână, situație în care salarizarea se realizează la funcția de bază de la bugetul de stat, în condițiile legii.
(3) Activitatea în cadrul Programului AV se poate desfășura și în regim de voluntariat.

1 comment

  1. Caraba spune:

    Este foarte bine. Copiii interesati, au nevoie de cooperare cu personl didactic format. Informatiile primite ii va ajuta in viitor sa creasca frumos.

«

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.