


Inspectoratele școlare județene ar urma să fie desființate și înlocuite cu direcții județene de învățământ până la 1 septembrie 2027, a declarat Sorin Ionescu, ministru delegat pentru învățământul preuniversitar, la TVR Info.
Reorganizarea este prevăzută de lege, însă a fost prorogată până acum. Termenul de amânare expiră la 31 august 2027. Discuția a fost redeschisă o dată cu venirea noii echipe la conducerea Ministerului Educației.
„Este unul dintre lucrurile pe care ni le-am propus. Chiar în aceste zile avem discuții cu toți oamenii din minister pentru a accelera acest proces. Aşa cum ştiți, această amânare, această prorogare expiră la 31 august 2027. Este ceea ce ne dorim, ca la 1 septembrie să punem în practică o lege care a fost dată în urmă cu câțiva ani”, a precizat ministrul delegat, întrebat dacă va deschide procesul de reorganizare a inspectoratelor.
Sorin Ionescu a vorbit și despre modul în care sunt selectați cei care conduc inspectoratele și școlile. El a spus că și-ar fi dorit ca, pe lângă concursul de directori, să existe și un concurs de inspectori.
„Mi-aş fi dorit ca pe lângă concursul de directori să avem şi concurs de inspectori, astfel încât toți aceşti oameni să fie validați nu de o susținere USR, PNL sau de altă factură, ci de o susținere profesională obținută în urma unor rezultate”, a declarat acesta.
Un management eficient la nivelul școlilor, mai spune Sorin Ionescu, presupune profesionalizarea acestor categorii. Inspectorii și directorii trebuie să poată reflecta cât mai bine politica educațională a țării, a adăugat el.
Interviul integral cu Sorin Ionescu va fi difuzat duminică, de la ora 13.00, la TVR Info.
Ministrul Sorin Ionescu susține tezele unice în gimnaziu, cu rol în admiterea la liceu