Primarul municipiului Iași își asumă fraze pline de patos și o retorică naționalist-creștină, copiate literă cu literă de pe Internet. Textul publicat de Mihai Chirica despre Mihai Viteazul este identic cu cel postat în urmă cu trei ani de dr. Andrei Laslău, nutriționistul vedetelor, potrivit ReporterIS.ro.
La începutul acestui an, Mihai Chirica îi lua apărarea premierului Nicolae Ciucă în scandalul de plagiat al lucrării acestuia de doctorat. Primarul considera că acuzația de furt intelectual este un atac la adresa securității statului român, amintesc jurnaliștii ieșeni.
Întreg mesajul de comemorare a lui Mihai Viteazul, postat de primarul Mihai Chirica pe Facebook, pe 9 august, a fost plagiat din alt text, scris de altcineva și care circulă de trei ani pe internet. Fiecare frază, fiecare cuvânt sunt copiate dintr-o altă sursă, fără a fi menționată.
Mesajul a apărut pe contul de persoană publică a lui Mihai Chirica și a fost identificat de Reporter de Iași ca fiind generat în 2019, existând o sursă asumată: doctor Andrei Laslău, cunoscut ca „nutriționistul vedetelor”. Nu e sigur nici că acesta e autorul original, pentru că pe internet se mai găsește același text, dar în documente anonimizate, fără autor precizat.