


Elevul de 13 ani din Bistrița a premeditat fapta. Ținta lui era un coleg pe care îl considera indian, din cauza culorii tenului, iar în baia școlii, unde s-a echipat, anchetatorii au găsit „însemne extremiste, legionar-extremiste, de extremă dreaptă”, spun procurorii. Băiatul nu pare să regrete fapta, iar pentru că are sub 14 ani, nu va răspunde penal.
Cred că legislația trebuie adusă la realitățile de azi. Nu spun că un copil de 13 ani trebuie închis. Spun că statul nu poate ridica din umeri în fața unui minor care plănuiește și execută un atac. Evaluare psihologică obligatorie, supraveghere, măsuri educative și responsabilizarea adulților din jurul lui sunt minimul necesar.
Mai ales că, de ceva vreme, tot felul de „deștepți” ridică în slăvi legionarismul, glorifică extremismul și susțin că asta înseamnă patriotism. Sunt idei normalizate chiar de politicieni.
Călin Georgescu i-a numit „eroi” pe Corneliu Zelea Codreanu și pe Ion Antonescu, spunând despre liderul legionar că „s-a luptat pentru moralitatea ființei umane”.
Diana Șoșoacă a declarat, despre același Codreanu, că „e dreptul meu să consider pe cine vreau eu patriot”, iar în Parlamentul European l-a propus drept model pe Ceaușescu, despre care a spus că „nimeni nu l-a egalat vreodată”.
Senatorul AUR Sorin Lavric a ținut în plenul Senatului discursuri de omagiere a legionarului Valeriu Gafencu și a lui Mircea Vulcănescu, condamnat în 1948 pentru crime de război.
Iar George Simion, întrebat despre legionari și Antonescu, a răspuns că nu e rolul lui să se exprime.
Nu ne mai putem preface că toate acestea nu au consecințe. Pur și simplu nu ne mai permitem. Trebuie să luăm în serios toate semnalele: radicalizarea online, mediul în care cresc copiii, rețelele de socializare și lipsa educației media, bullyingul și indiferența cu care sunt tratate.
Președintele Nicușor Dan vorbește despre pericolele mediului online și despre rețelele de socializare ca spațiu de confruntare, dar România nu are încă un director civil numit la SRI. Asta e bătaie de joc.
Haideți să aducem la masă specialiști. Interzicerea rețelelor de socializare nu e soluția, așa cum cred domnul Bogdan Ivan și alți politicieni, care se grăbesc să vorbească pentru a mai lua un vot, fără să vadă imaginea de ansamblu și fără să înțeleagă cum funcționează social media.
Măsurile nu înseamnă doar protejarea profesorilor sau doar blocarea accesului minorilor în online. Avem de-a face cu un ecosistem, nu cu o problemă izolată. Copilul crește simultan în familie, în școală, în grupul de prieteni și pe telefon, iar fiecare dintre aceste spații îl influențează pe celelalte. De aceea, trebuie refăcută relația dintre profesor, părinte și elev.
Algoritmii care împing conținut extremist nu se opresc la poarta școlii și nici la granițele țării. Iar consecințele nu le suportă doar școala, le suportăm toți, întreaga societate. Impactul e național și global.
Chiar vrem să combatem extremismul? Atunci haideți, domnilor decidenți. Acum avem guvern. Nu mai există nicio scuză!
Procurorii: Elevul din Bistrița nu pare să regrete atacul. Însemne legionare, găsite în baia școlii