


Premierul Luca Niculescu a declarat că primul subiect pe care l-a abordat împreună cu miniştrii din noul Executiv a fost cel legat de securitatea în şcoli, după atacul grav de la școala din Bistrița.
Potrivit News.ro, Niculescu a adăugat că a decis ca, împreună cu miniştrii, să fie făcut „cât mai rapid” un „plan concret de acţiune”, în care să fie implicate mai multe instituţii.
Luni dimineață, un elev de 13 ani, cu posibile inclinaţii rasiste, care şi-ar fi premeditat fapta timp de opt luni, a atacat cu un cuţit o profesoară şi un alt elev care a sărit în apărarea acesteia.
„Securitatea în şcoli, acesta a fost primul subiect pe care l-am abordat după tragedia care s-a întâmplat la Bistriţa”, a spus Niculescu.
Premierul şi-a exprimat, totodată, „întreaga solidaritate şi compasiune cu profesoara şi cu elevul care au fost răniţi.
„Le urez însănătoşire cât mai rapidă”, a adăugat Luca Niculescu.
În opinia premierului, „nu există scuze pentru violenţă”, motiv pentru care a decis cât mai rapidă a unui „plan concret de acţiune”.
„Vreau să spun foarte clar că nu există scuze pentru violenţă şi am decis, împreună cu aceşti miniştri, să facem cât mai rapid un plan concret de acţiune în care să fie implicate mai multe instituţii, să fie implicat Ministerul de Interne, alături de specialişti, alături de profesori, de asociaţii de elevi, de psihologi, pentru a veni cu soluţii rapide. Trebuie să abordăm mai multe aspecte, dar este una dintre priorităţile esenţiale ale miniştrilor Educaţiei”, a mai spus Luca Niculescu.