fbpx

Pressone: Premierul Nicolae Ciucă a plagiat în teza de doctorat

Teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă conține 42 de pagini plagiate din totalul de 138, dezvăluie jurnalista Emilia Șercan într-o anchetă publicată de Pressone.ro

Conținutul din cel puțin 19 pagini a fost plagiat din alte două teze de doctorat susținute anterior la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” (UNAP), una dintre ele coordonată chiar de îndrumătorul premierului, precizează autoarea dezvăluirii.

Cu câteva excepții, porțiunile plagiate depistate au fost copiate din surse tipărite, care nu ar putea fi detectate cu un soft anti-plagiat.

Emilia Șercan, în articolul publicat de Pressone:

Premierul României, generalul în rezervă Nicolae Ciucă, a plagiat în lucrarea de doctorat pe care a susținut-o în 2003 la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” (UNAP). 

Mai multe pagini din lucrarea sa au fost copiate fără ca textele preluate să fi fost atribuite în mod corect autorilor originali și fără să fi fost marcate cu ghilimele, așa cum cer normele academice și în acea perioadă.  

Analiza celor 138 de pagini ale tezei am făcut-o bazându-mă pe resurse bibliografice limitate, disponibile în format tipărit la Biblioteca Națională a României și la biblioteca UNAP.

Dincolo de conținutul copiat descoperit deja, nu este exclus ca o analiză bazată pe surse bibliografice extinse – de tipul unor documente interne ale departamentelor de Integrare Euro-Atlantică și Relații Militare Internaționale din Ministerul Apărării Naționale, invocate în teză – să dezvăluie și alte porțiuni de conținut plagiat. 

Ce spune premierul Nicolae Ciucă:

Într-o declarație transmisă aseară prin intermediul Biroului de Presă al Guvernului României, premierul Nicolae Ciucă susține că teza sa a fost „rodul cercetării științifice din anii de studii doctorale” și că „reflectă munca depusă”. 

„Apreciez interesul dumneavoastră față de etica academică și respectarea acesteia în cadrul lucrărilor științifice. 

Vă asigur că în toată cariera mea de ofițer al Armatei României mi-am asumat toate responsabilitățile, indiferent de funcția ocupată. Nu voi renunța la acest principiu nici în cariera de politician. Teza mea de doctorat este rodul cercetării științifice din anii de studii doctorale și reflectă munca depusă. 

Lucrarea a stat și stă la dispoziția publicului de aproape 20 de ani și a fost întocmită în concordanță cu cerințele legale existente la momentul respectiv”, a declarat premierul României. 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.