


Ministerul Educației și Cercetării anunță un concurs de selecție pentru ocuparea a 26 de posturi de experți externi, în afara organigramei, în cadrul proiectului „Practici transformaționale în consilierea și orientarea carierei (ConsEDU)”.
Proiectul ConsEDU are ca obiectiv general creșterea calității serviciilor de consiliere și orientare în carieră (COC) din învățământul primar, gimnazial și liceal din România, prin racordarea acestora la practici europene de succes și la tendințele pieței muncii viitorului.
Printre principalele activități ale proiectului se numără:
🔹 formarea a 2.500 de profesori consilieri școlari, a 2.000 de profesori diriginți și a 500 de profesori pentru învățământul primar, în acord cu nevoile de orientare ale generațiilor actuale de elevi și cu evoluțiile pieței muncii;
🔹 dotarea a 2.500 de unități de învățământ cu kituri de teste pentru consiliere și orientare în carieră;
🔹 sprijinirea a 4.200 de elevi — câte 100 din fiecare județ și din municipiul București — în dezvoltarea competențelor de management al carierei, prin elaborarea a 4.200 de fișe individuale de orientare în carieră.
ANUNȚUL aferent lansării acestei selecții, precum și ANEXELE necesare pentru înscriere (fișiere editabile în arhivă ZIP)
Ministerul Educației și Cercetării implementează, în calitate de beneficiar, proiectul „Practici transformaționale în consilierea și orientarea carierei (ConsEDU)”, cod MySMIS 339374, finanțat prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027 (PEO).