fbpx

Lucian Bode nu a plagiat, a decis Consiliul Național de Etică

Ministrul de Interne Lucian Bode nu a plagiat în teza de doctorat, a decis Consiliul Național de Etică, potrivit Libertatea, care citează surse din cadru instituției și din PNL.

După patru luni de când Universitatea Babeș-Bolyai a dat un verdict de plagiat în cazul lucrării de doctorat a lui Lucian Bode, demnitarul a obținut o opinie contrară, din partea Consiliului Național de Etică (CNECSDTI), aflat în subordinea Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, condus de colegul de partid al lui Bode, liberalul Sebastian Burduja. Jurnalista Emilia Șercan dezvăluise în publicația PressOne că teza de doctorat a ministrului conține cel puțin 18,5% text plagiat.

Majoritatea membrilor au votat că volumul care reprezintă teza de doctorat nu este plagiat, în ședința care a avut loc joi, 18 mai. Din Consiliu fac parte reprezentanți ai mai multor universități din țară și ai Academiei Române.

„Verdictul” are loc chiar în săptămâna în care coaliția negociază rotativa, iar PNL intenționează să-l păstreze pe Lucian Bode în fruntea Ministerului de Interne, potrivit informațiilor Libertatea. Cei doi reprezentanți ai Universității Babeș-Bolyai în Consiliul Național de Etică, între care și președintele instituției, Dragoș Cosmin Dacian, nu au participat la evaluarea cazului. 

Bode primise ultimatum de la președintele Iohannis să-și clarifice problema înainte de schimbarea Guvernului. Ministrul de interne, Lucian Bode, a obținut un verdict de „neplagiat” în legătură cu cartea care reprezintă teza sa de doctorat de la Consiliul Național de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI), au declarat surse din instituție pentru Libertatea.

Atribuțiile Consiliului Național de Etică sunt de a asigura respectarea normelor de conduită morală și profesională în ce privește volumele cu caracter științific.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.