fbpx

Luca Niculescu, numit secretar de stat. Se va ocupa de aderarea la OCDE, organizația care realizează și testarea PISA

Luca Niculescu, fost ambasador al României la Paris, a anunțat, în această seară, că a fost numit secretar de stat în Ministerul de Externe.

Niculescu precizează că se va ocupa de aderarea României la OCDE, organizație care organizează testarea PISA, la care participă și elevii români.

Anunțul făcut de Luca Niculescu: 

De azi, un nou capitol. Sunt foarte onorat pentru desemnarea ca Secretar de Stat în Ministerul de Externe, însărcinat cu procesul de aderare a României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). Si sunt bucuros că am șansa să fac parte din echipa care va gestiona dosarul aderării României la OCDE. E și o frumoasa continuare a activității de la Paris, deoarece acolo am descoperit organizația și mi-am dat seama de cât de relevantă poate fi pentru Romănia.

Creată în urmă cu 60 de ani, OCDE are un profil unic în peisajul organizațiilor internaționale. E centru de excelență al politicilor publice, angrenează guvernele într-un dialog de la egal la egal, promovează adoptarea celor mai bune standarde și practici la nivel internațional. Analizele OCDE sunt folosite în fundamentarea unor politici publice de care am auzit toți : programul PISA, combaterea evaziunii fiscale, desființarea secretului bancar, accelerarea eforturilor pentru combaterea schimbărilor climatice, lupta împotriva corupției, impozitarea companiilor multinaționale sunt câteva exemple de răspunsuri care contribuie la îmbunătățirea bunăstării cetățenilor. Pe scurt: politici mai bune pentru vieți mai bune, motto-ul Organizației.

Aderarea la OCDE este un obiectiv susținut de întreaga societate : Administrația Prezidențială, Guvern, Parlament, sindicate și patronate, societate civilă șamd. Iar procesul pe care l-am pornit acum, odată cu primirea invitației de a adera, va însemna un dialog permanent cu cei de la OCDE pe aproape toate subiectele de structură : de la chestiuni sociale și economice, pâna la mediu și inovare, de la educație până la politici digitale, de la guvernanță publică până la concurență.

Un ultim cuvânt, într-o postare care e déjà prea lungă. Strămoșul organizației, OECE, a reprezentant mecanismul prin care a fost implementat Planul Marshall în Europa de Vest, după cel de-al doilea război mondial. Atunci, Romănia, care tocmai intrase sub jugul comunist, nu a putut beneficia de colosalul program de modernizare. Acum, e ocazia să închidem frumos această buclă istorică.

PS. Pozele sunt de la diferite reunini recente ale organizației. Cu Ministrul de Externe , Bogdan Aurescu si Secretarul de Stat, Cornel Feruță, cu colegele de la ambasada din Paris, Gabriela Buțu și Olga Tudor, care gestionează remarcabil dosarul și, evident, cu Secretarul general al organizației, Mathias Cormann.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.