Liceul de Artă din Sibiu a anunțat organizarea unui concurs pentru ocuparea unui loc vacant de model viu masculin. Postul implică atât activitatea de model pentru elevii care studiază desenul și pictura, cât și sarcini administrative.
Candidații interesați își pot depune dosarele până pe 29 noiembrie. Pe lângă atribuțiile specifice, postul include și activități administrative, astfel încât candidații trebuie să dețină cunoștințe medii de operare PC, potrivit Turnul Sfatului.
Directoarea liceului, prof. Mona Dăncăneț, explică faptul că acest post este unul specific liceelor de artă, iar noul model îl va înlocui pe cel feminin care a lucrat timp de șase ani în instituție.
„La noi se fac portrete atât pe desen, cât și pe culoare, iar elevii au nevoie de un model. Încercăm să distribuim sarcinile, pentru că, din păcate, Liceul de Artă nu are director adjunct, iar partea administrativă este una încărcată, așa cum se întâmplă în toate liceele. Dacă vă uitați pe numărul de posturi, noi suntem pe locul doi în Sibiu, dar nu putem să mai angajăm personal, pentru că Legea Educației ne încadrează la alt specific. Adică noi avem 21 de clase, dar legea spune că, dacă ai între 21 și 23 de formațiuni, trebuie să ai fie cinci clase de preșcolar, fie cinci de primar sau zece de primar. Noi nu avem decât cinci clase de primar și nu ne încadrăm la postul de director adjunct”, a declarat prof. Dăncăneț, pentru Turnul Sfatului.
Decizia de a angaja un model masculin aparține secției de Arte Plastice, care a considerat că elevii trebuie să exerseze desenarea trăsăturilor masculine, mai ales în contextul în care majoritatea elevilor sunt fete.
„Până acum am avut un model feminin și au hotărât ca de data aceasta să fie un model masculin. Decizia a fost luată și în contextul în care avem foarte multe eleve, fete, și mai puțini băieți, iar acest tip de model era necesar, pentru că elevii nu vor să pozeze prea mult și trebuie desenate și trăsăturile masculine. Acum să nu vă gândiți că modelul pozează nud. Nu, elevii de liceu nu au așa ceva în programă. Pozează doar partea de bust și pentru trăsăturile feței. În aceste condiții, colegii de la Arta Plastică au votat și au decis asupra unui model masculin”, a precizat directoarea.
Conform anunțului oficial, persoana selectată va lucra opt ore pe zi și trebuie să aibă studii medii și cel puțin un an de vechime în muncă. Toate detaliile legate de condițiile și calendarul acestui post sunt disponibile pe Turnul Sfatului.
Directoare de Colegiu Național: Meditațiille nu cred că ar trebui să fie un subiect de discuție