fbpx

Israel se pregătește să vaccineze 600.000 de adolescenți. Majoritatea părinților, de acord

Israel se pregătește pentru vaccinarea a 600.000 de adolescenți iar majoritatea părinților acestora sunt de acord cu imunizarea, anunță Haaretz.

Este vorba despre adolescenți cu vârsta cuprinsă în intervalul 12-15 ani, segment de vârstă pentru care compania Pfizer a început deja testele.

Părinții sunt de acord într-o largă măsură, potrivit sursei citate. 80% dintre cei care au spus că intenționează să se vaccineze împotriva COVID-19 au spus că își vor vaccina copiii dacă și când ar exista un vaccin adecvat pentru aceștia. Peste 90% dintre cei care și-au vaccinat copiii împotriva gripei sezoniere au declarat că vor face acest lucru și împotriva coronavirusului.

Oficialii și experții israelieni sunt de acord că imunitatea la nivelul populației generale nu poate fi atinsă fără vaccinarea persoanelor sub 16 ani.

În câteva luni, dacă totul merge conform planului, se așteaptă ca sistemul de sănătate publică israelian să intre într-o nouă fază în campania sa de vaccinare împotriva coronavirusului și să înceapă vaccinarea a aproximativ 600.000 de tineri cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani.

Ministerul Sănătății nu s-a pregătit încă pentru vaccinarea tinerilor cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani. Instituția așteaptă sfârșitul studiilor clinice Pfizer pe grupa de vârstă, precum și aprobarea utilizării sale pentru această grupă de vârstă de către Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente. Studiile clinice inițiale efectuate de Pfizer asupra vaccinului împotriva COVID-19 nu au inclus pacienți sub 16 ani.

În luna ianuarie, Israel și-a extins efortul de vaccinare rapidă pentru a include și o parte dintre adolescenții din țară, care urmează să își susțină examenele, anunța, la vremea respectivă, Reuters.

Vaccinurile au fost inițial limitate la vârstnici și la alte categorii cu risc ridicat, dar sunt acum disponibile pentru oricine are peste 40 de ani sau – cu permisiunea părinților – pentru cei între 16 și 18 ani.

Includerea adolescenților este menită „să le permită revenirea (la școală) și organizarea în bună ordine a examenelor”, a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.