Învățătoarele au voie să aibă copii?

Copilul meu intră în clasa I. I-am ales școala și învățătoarea. De-acum, totul trebuie să meargă șnur, adică să nu se abată cu un milimetru de la planul pe care mi l-am făcut eu.

Începe școala, totul e bine și frumos, trece un an, trec doi și, vai!, la o ședință cu părinții, învățătoarea anunță că e însărcinată. Felicitări, pupături, îmbrățișări de fațadă, discuții șoptite între părinți când se termină ședința.

Totuși, panica nu se instalează încă, toți știu că o sarcină durează ceva. Trece timpul, părinții se liniștesc, copiii sunt fericiți. Sarcina doamnei învățătoare avansează. Face o ultimă ședință cu părinții, când e deja în luna a noua. E momentul adevărului. „Și noi ce ne facem, doamnă? Special am dat copilul la dumneavoastră, dacă știam…“

Majoritatea sunt mame. Femei care au născut acești copii de a căror soartă școlară se îngrijorează astăzi, când o altă femeie, ca și ele, alege să aibă un copil. Sunt femei care au plecat în concediu de maternitate, părându-li-se normal să plece, cum normal și este. Femei care nu s-au gândit că, dacă aleg să nască un copil, colegilor lor le va fi mai greu fără ele la serviciu, că li se va simți lipsa etc. Femei cărora li s-a părut firesc să aducă pe lume un copil, copilul lor.

Dar uite că firescul lor nu e și firescul altora. Învățătoarea nu are voie să aibă viață personală, nu trebuie să aibă copii, singurul ei rost în viață este să fie învățătoarea copiilor acestor mame. Colegii pe care i-au lăsat ele la serviciu când au plecat în concediul de maternitate nu erau oameni, nu contau. Femeia asta, învățătoarea, nu e nici ea om, nici ea nu contează decât în măsura în care se achită de obligațiile ei de serviciu, care sunt în folosul copiilor acestor mame revoltate, ba nu, sufocate de indignare.

Dubla măsură nu pare să o deranjeze pe niciuna. Pleacă de la ședință fără măcar să o salute pe învățătoare. Nu toate, dar majoritatea. Câteva o îmbrățișează și-i urează să nască ușor, să fie sănătoasă, să fie și copilul sănătos, să le fie bine. Tații de la ședință nu se pronunță de nicio parte. Tăcuți au stat, tăcuți se duc.

 

Vine ziua în care femeia pleacă la maternitate, să nască. Pleacă direct de la școală, că a venit până în ultima zi. Copiii ajung acasă și își anunță părinții că de mâine doamna nu mai vine. Panică, telefoane la directorul școlii, ce ne facem noi fără învățătoare? Directorul încearcă să le liniștească pe doamnele îngrozite, spunându-i fiecăreia că de mâine va veni o altă învățătoare care va fi la clasă până se întoarce doamna din concediu. „Dar cât stă în concediu, puteți s-o obligați să vină mai repede? Copiii s-au obișnuit cu ea, le va fi greu cu o altă învățătoare.“

Copiii au acceptat situația mult mai repede și mai ușor decât părinții lor. Pentru că ei sunt cu mult mai obișnuiți cu firescul decât adulții.