fbpx

Georgiana Livia Antoci, directoarea care crede că fiecare copil merită mai mult, premiată la Gala AVE

Directori din școlile, licee și grădinițele publice din România au fost premiați pentru proiectele de transformare a educației în care s-au implicat în anul școlar 2021 – 2022, la Gala Premiilor pentru Directorii Anului 2022, organizată de Asociația pentru Valori în Educație. Câștigători au fost patru lideri educaționali din Ditrău (jud. Harghita), Curcani (jud. Călărași), Popricani (jud. Iași) și Iași, care au avut rezultate excepționale precum reducerea abandonului școlar sau a analfabetismului funcțional în școlile pe care le conduc.

Georgiana Livia Antoci este directorul care crede că fiecare copil merită mai mult, mai ales cei defavorizați. La această ediție a Galei AVE, ea a câștigat premiul Directorului Anului 2021 pentru Egalitate de Șanse

Georgiana-Livia Antoci este director la Școala Gimnazială „Elena Cuza” din Iași. În anul școlar 2021-2022 Georgiana a inițiat sub deviza „Fiecare copil merită să știe mai mult!” proiecte prin care cadrele didactice au putut să sprijine mai mult integrarea rapidă și ușoară a tuturor copiilor, în ritmul cu care erau obișnuiți înainte de pandemie. Fiind o școală integratoare și multiculturală formată din peste 650 de elevi, provocările au fost numeroase și diverse, mai ales că populația școlară e formată și din elevi din medii dezavantajate, fie că e vorba de o situație economica precară, fie că prezintă cerințe educaționale speciale sau sunt de etnie rromă.

Fiecare dintre cei patru directori câștigători ai acestei ediții a Galei Premiilor pentru Directorii Anului primește un premiu în valoare de 3.500 de euro. Scopul acestui premiu este de a susține directorii în proiectele pe care le au în derulare sau care urmează să fie începute în școala din care fac parte.

În plus, cei patru câștigători primesc și o bursă integrală la Academia de Leadership și Management Școlar, program organizat de AVE pentru dezvoltarea și creșterea abilităților de leadership și management dedicat directorilor de școli, grădinițe și licee care vor să îmbunătățească rezultatele educaționale din instituțiile pe care le conduc. Bursa valorează 3.300 de euro și este oferită de AVE și partenerii Academiei.

Gala Premiilor pentru Directorii Anului este un eveniment organizat pentru al șaselea an consecutiv de către AVE (Asociația pentru Valori în Educație), pentru a susține și premia directorii de școală care se remarcă printr-o activitate extraordinară și ajută la transformarea educației din România, începând cu propriile lor comunități.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.