fbpx

Mica Sorbonă de la Curcani

Explorând împreună trecutul școlii și experiențele lui didactice, am înțeles mai bine cum a reușit Vifor să facă din școala din Curcani un punct de referință pe harta educației din România. Înainte de 1989, Școala gimnazială din Curcani era cunoscută de profesorii din București ca Mica Sorbonă. Află-i povestea!

Marcel BARTIC

În geografia mentală a elevilor și părinților, există, atunci când vine vorba despre școală, un spațiu special. Un loc învestit cu distincție și sobrietate, ușor intimidant poate pentru cei care ajung să se afle în fața ușii pe care scrie, simplu, “Cancelarie”. E și firesc, doar acolo se strâng profesorii în pauze, nu? De acolo își iau cataloagele, între coperțile cărora se află destinele a sute și sute de elevi, completează tot felul de registre și hârtii, fără îndoială importante, și au loc tot felul de ședințe. Vă dați seama câtă responsabilitate e pe umerii acestor oameni? Poate că de asta ies așa serioși și preocupați din cancelarie, cu catalogul sub braț, grăbindu-se spre sala de clasă ca și cum viitorul lumii ar depinde de ei.

Povestiri din Cancelarie

Cine știe despre ce or vorbi acolo? Întotdeauna m-am întrebat, când eram copil, cum o fi să stai printre niște oameni care știu să-ți spună pe nerăsuflate care este structura atomului sau ce e aia o progresie aritmetică, unde se află Patagonia pe hartă sau cine a fost Tucidide. Cum o fi să te faci mic, mic, să nu te vadă nimeni, și să-i asculți, preț de-o pauză, pe oamenii care au cea mai frumoasă meserie din lume, aceea de a le arăta copiilor în ce univers fabulos trăim și cum ni-l putem traduce prin cunoaștere. Când eram elev de serviciu, mai trăgeam cu ochiul din când în când înăuntru ba chiar, când trebuia să chem câte un profesor pentru cine știe ce problemă, eram foarte mândru că pot intra acolo.


Vizionează aici primul podcast Povestiri din Cancelarie.


Încă nu am găsit rețeta aceea magică prin care să mă fac invizibil și să mă strecor într-o cancelarie. Am găsit una chiar mai bună. Am devenit profesor. Am descoperit astfel, în școlile prin care am trecut, povești de viață care m-au impresionat profund, emoții, trăiri, instantanee care m-au ajutat să înțeleg mai bine lumea celor care aduc satisfacția cunoașterii în sufletul copiilor. E adevărat, lucrurile astea rămân, de cele mai multe ori, în spatele ușii pe care scrie, cu majuscule, CANCELARIE. Cum ar fi însă să deschidem o fereastră spre lumea profesorilor, prin care să vedem dincolo de cataloage, registre, consilii sau ședințe cu părinții? Să încercăm să vedem oamenii din spatele catalogului. Cu bucuriile și tristețile lor, cu frământările sau dezamăgirile pe care le au. Poate că, în felul acesta, vom reuși să-i cunoaștem mai bine, vom ști să le înțelegem aspirațiile și motivele pentru care au ales să redevină copii alături de elevii lor.

Vreme de câțiva ani, am fost cronicarul momentelor și oamenilor deosebiți de prin școlile prin care am fost. Mi-am dat seama însă că amintirile mele nu sunt de ajuns pentru a oferi tabloul complet al personajelor din spatele ușii pe care scrie cancelarie. Așa că, alături de prietenii de la Educație Privată, am decis că trebuie să mergem în școli, să vorbim cu profesorii, să exploram împreună amintirile și experiențele pe care le-au avut la catedră. Ne-am dorit să fim noi cei care să-i asculte,  să-i vadă,  să-i simtă exact asa cum sunt. Ca pe niște oameni care dau formă viitorului prin lucrurile pe care le fac împreună cu elevii lor.

Prima școală care ne-a găzduit a fost cea din Curcani, județul Călărași. Am găsit aici o echipă de profesori și un director care nu se lasă intimidați de dificultățile pe care le regăsim, de obicei, în mediul rural. Reprezintă una dintre cele șase școli pilot din țară, au catalog electronic și sunt implicați în cele mai prestigioase proiecte educaționale din România. Dincolo de asta, am găsit acolo niște oameni pentru care inovația și curajul de a schimba ceva în sala de clasă nu mai reprezintă un deziderat ci o realitate.

Viforel DOROBANȚu

Povestiri din Cancelarie cu Viforel DOROBANȚU

Profesori care, așa cum ne-a povestit directorul școlii, Vifor Dorobanțu, au știut să închege o comunitate bazată pe încredere și atașamentul față de valorile educației. Ascultându-l, mi-am dat seama că multe dintre problemele învățământului ajunse  în spațiul public nu surprind decât în mică măsură întâmplările care marchează viața de zi cu zi a profesorilor.


De la sistemul de titularizare, care face aproape imposibilă atragerea profesorilor tineri în comună până la interacțiunea cu cazuri sociale greu de gestionat în absența unui suport real din partea instituțiilor statului, directorul școlii din Curcani ne-a făcut un tablou complet al educației de dincolo de breaking-news. De la elevul care a vrut să guste lichidul din testele de salivă și până la părintele care a reclamat că tableta primită de la primărie nu e bună pentru că nu putea vedea copilul desene animate, școala din mediul rural rămâne o sursă inepuizabilă de întâmplări care oglindesc, de fapt, societatea românească.


Remarcabilă, în aceste condiții, încăpățânarea cu care Vifor și echipa lui continuă să creadă în transformările pe care educația le poate aduce în profunzimea acestor comunități. Nu m-a surprins așadar să aflu că provocările aduse de pandemie nu i-au speriat, dimpotrivă , le-au văzut drept o oportunitate de a se conecta la tehnologie și educația digitală. Explorând împreună trecutul școlii și experiențele lui didactice, am înțeles mai bine cum a reușit Vifor să facă din școala din Curcani un punct de referință pe harta educației din România. Inspirându-se și învățând din modelele oferite de profesorii pe care i-a cunoscut de-a lungul timpului, reușind să strângă echipa în jurul unor obiective comune și dându-le curajul de a crede că, dincolo de birocrație și lipsa de bani sau resurse se află copiii, care merită orice sacrificiu.

Mărturisesc că m-am regăsit în multe dintre amintirile lui Vifor și, sunt convins că nu doar eu am simțit asta, ci toți profesorii care au trecut pragul unei școli din mediul rural. Cel mai important lucru, pe care l-am reținut în urma conversației pe care am avut-o cu el, este acela  că neputința școlilor de la țară de a face performanță este doar un mit. Am cunoscut la Curcani oameni pentru care educația nu e doar un termen bun de pus prin rapoarte de activitate ci o profesiune de credință. În România există deci modele de profesori și școli care pot schimba sistemul de învățământ.

Trebuie doar să vrem să le vedem.


Vizionează podcastul Povestiri din Cancelarie

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.