fbpx

Peste 100 de elevi din şcolile bucureştene au participat la „OUR TARGET: UNDERSTANDING THE WORLD!” – Art & Science & Tech Fair

Miercuri 12 iunie 2019, timp de şase ore,  Şcoala Gimnazială Metropolitană A.R.C. a organizat evenimentul  OUR TARGET: UNDERSTANDING THE WORLD! – Art & Science & Tech Fair.

Timp de şase ore, peste 100 de elevi pasionaţi de ştiinţă şi tehnologie  au demonstrat în cadrul unei expoziţii interactive creativitatea şi curiozitatea faţă de minunile lumii naturale, faţă de cunoaştere, dar şi interesul pentru rezolvarea unor probleme cu care se confruntă societatea secolului al XXI-lea. Experimente, machete, proiecte digitale, pe care elevii le-au realizat în cadrul proiectului sub îndrumarea unor echipe multidisciplinare de profesori au trezit admiraţia publicului vizitator şi a juriului. Asa cum spunea Preşedintele juriului, Dr.ing. Florin Munteanu, tendinţele actuale impun noi formule de educaţie ştiinţifică. “Noile concursuri pentru motivarea tinerilor de excepţie stimulează folosirea cunoştinţelor integrate şi abordarea creativ-inovativă orientată către rezolvarea unor probleme reale, concrete.  Şi, nu în ultimul rând, promovează lucrul în echipă.” Ceea ce au experimentat şi elevii din şcolile participante în proiectul iniţiat şi coordonat de Şcoala Metropolitană, inclus în Calendarul Activităţilor Educative Municipale – CAEM 2019: C.N. Cantemir Vodă, Şcoala Gimnazială nr. 143, Şcoala Gimnazială nr. 98 “Avram Iancu”, Şcoala Gimnazială nr. 11 „Ion Heliade Radulescu”, Şcoala Gimnazială 178, Şcoala Gimnazială 175 Sf. Nicolae , Şcoala Gimnaziala Metropolitană A.R.C., C.N. Gheorghe Lazăr, Scoala Gimnaziala 174 “Constantin Brâncuşi”.

Rezultatele muncii lor sub îndrumarea profesorilor lor şi a experţilor din Şcoala Metropolitană A.R.C. şi din organizaţiile partenere au fost spectaculoase!

Juriul a fost format din experţi în cercetare şi educaţie:

Presedintele juriului : Dr.ing. Florin Munteanu, membru în Academia Oamenilor de Ştiinţă din România, fondatorul Centrului pentru Studii Complexe. Membri: Dr. ing. Sorin Dinea – Preşedinte Asociaţia Henri Coandă , Andreea Stoica – Preşdinte Asociaţia FaSCInation, Dr. Bianca Gălăţeanu – Lector Facultatea de Biologie din Universitatea Bucureşti, Mihaela Ghiţă – Jurnalist emisiuni de ştiinţă la Radio România Cultural, Dan Dimofte – Fondator www.educatieprivata.ro, Dr. ing. Mircea Manolescu – Preşedinte Asociaţia IRSCA Gifted Education), Marius Paraschiv  – Fondator Beyond Fantasy Studio, specialist IT.

Din partea Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti a fost prezentă doamna Elena Ştefan, Inspector pentru activităţi extraşcolare.

Cele mai bune proiecte au fost premiate de sponsorul principal,  Fundaţia Romanian Business School, cu premii în valoare totală de 1500 de euro : vouchere individuale pentru fiecare elev din echipele clasate pe primele patru locuri, pentru produse electronice şi cărţi, jocuri ştiintifice pentru echipa câştigătoare a premiului de popularitate, jocuri ştiinţifice ca recompense pentru clasele primare din Şcoala Metropolitană care au particpat în afara concursului  şi o tabletă pentru echipa de profesori care a coordonat echipa clasată pe primul loc în competiţie.

Premiul I – Şcoala Gimnazială Avram Iancu cu un proiect care a încântat juriul: experimentul ”Reciclarea  hartiei”.

Premiul II – C.N. Cantemir Voda cu proiectul “Energie alternativă” –machetă funcţională de turbină eoliană

Premiul III Şcoala Metropolitană A.R.C. cu experiment chimic de determinare a efectului eliminării de CO2 în atmosferă

Menţiune – Şcoala Gimnazială Avram Iancu cu o machetă  care adaptează pentru persoanele cu dizabilităţi roata dintr-un parc de distracţii- machetă funcţională cu urmatoarele componente:  suport metalic, motoraş cu reducţie, panou solar cu acumulator, fire, întrerupător, şuruburi, şaibe

Premiul de popularitate, care a adunat cele mai multe voturi din partea publicului, Şcoala Metropolitană A.R.C. – macheta  Oraşul Viitorului

Premii speciale :

Pentru şcolile echipelor de pe primele trei locuri,  senzori seismici iSentinel şi vouchere pentru achiziţionarea unui sistem  antiseismic, acordate de Dr. ing. Mircea Manolescu, creatorul acestui sistem inteligent de avertizare.

Orăşelul Cunoaşterii a oferit un atelier de ştiinţă distractivă claselor din care fac parte membrii echipei clasate pe locul al doilea, pentru stimularea interesului copiilor pentru înţelegerea lumii prin abordare ştiinţifică.

Ziua petrecută împreună a fost marcată şi de momente distractive cu Profesorii trăsniţi de la Fun Science si de momentul special TOMBOLĂ – HUBI’s Lab. Câştigătorul tombolei a primit un set de Experimente în întuneric, din partea HUBI’Lab.

La finalul evenimentului profesorii şi elevii au primit diplome de participare.

Felicitări echipelor de profesori facilitatori şi echipelor de elevi care au acceptat această provocare, o abordare experienţială integrată, care este în acord cu procesele naturale şi îmbină în procesul educaţional tehnologia, explorarea ştiinţifică, povestirile inspiraţionale.

Mulţumim partenerilor noştri: Centrul pentru Studii Complexe, Educaţie Privată.ro, Asociaţia CRESTEM, Orăşelul Cunoaşterii, Asociaţia Învaţă să Zbori!, EEMATICO, Asociaţia Henri Coanda, Sagal4Care, Hubi’s Lab, Asociaţia FaSCInation şi organizatoarii SciKids Festival de Ştiinţă. Parteneri media. Radio România Cultural, Radio Itsy Bitsy,  Revista Ştiinţă şi Tehnică, Revista CARIERE, National TV.

Prin implicarea familiei și a comunităţii educaţionale şi ştiinţifice propunem un alt tip de educare a copiilor, în care toţi factorii interesaţi pot colabora pentru un scop social comun: educarea copiilor noştri pentru a deveni adulţi rezilienţi, creativi şi fericiţi.

Pentru detalii  Luiza Cristea, coordonator proiect. Mobil 0720529645

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.