fbpx

Digi 24: Profesoara de limba japoneză ar fi fost înjunghiată din cauza unui test neanunțat

Profesoara de limba japoneză din București ar fi fost înjunghiată de adolescentul de 16 ani după ce a vrut să le dea elevilor un test neanunțat, a declarat pentru Digi24 unul dintre colegii agresorului prezent în sala de clasă în momentul atacului.

„Urma să primim un test neanunțat, elevul s-a supărat și a scos briceagul, cuțit de bucătărie ce era, din ghiozdan și i l-a pus la gât profesoarei. Doamna s-a speriat, s-a dat într-o parte și a tăiat-o”, a spus pentru Digi24 unul dintre colegii adolescentului.  

Surse apropiate anchetei, consultate de News.ro, afirmă că totul s-a întâmplat la începutul orei de Limba japoneză, autorul faptei fiind un elev de 16 ani, care nu este  cunoscut ca fiind  copil problema sau agresiv.

Conform aceloraşi surse, rana cadrului didactic pare superficială. Profesoara este conştientă şi primeşte îngrijiri medicale.

La faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţiştii şi au identificat persoanele implicate, elevul aflându-se în custodia poliţiştilor. 

„La data de 5 aprilie 2023, în jurul orei 12.40, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 14 au fost sesizaţi, prin 112, cu privire la faptul că o femeie, cadru didactic la o unitate de învăţământ din Sectorul 4, ar fi fost agresată de un elev, cu un obiect tăietor-înţepător, în timp ce se afla la ora de curs”, a transmis Poliţia Capitalei.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.