David: Unii profesori spun „Nu înțelegeți cum funcționăm.” Eu le spun: „Vă înțeleg, dar nu-s de acord

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, afirmă că unii profesori îi spun că nu înțelege cadrele didactice și cum funcționează acestea. David a transmis că replica sa este că înțelege, dar nu este de acord.

”Unii profesori vin și spun: Domnule ministru, nu ne înțelegeți, nu înțelegeți cum funcționăm noi. Și eu tot încerc să le spun: Vă înțeleg, dar nu-s de acord, pentru că avem niște paradigme vechi pe care le-am moștenit încă din perioada comunistă. Eu spun că ne-am dezvoltat în paradigmele respective.

Poți să vezi efectul, doar că am ajuns la limită și paradigmele trebuie schimbate, chiar dacă asta generează, cum am spus-o, supărări și nemulțumiri. Dar având două trei valori cardinale pe care ți le asumi, reziști”, a declarat David, la conferința ”Ce merită învățat?”, organizată de Avenor College

”Multă lume se întreabă de ce unii profesori sunt buni și iubiți de copii, alții sunt bine pregătiți, dar parcă nu sunt așa iubiți de elevi și parcă nu sunt suficient de eficienți. Să știți că dacă vă uitați la modalitatea de predare, o să vedeți că un astfel de profesor, care este apreciat când ai terminat lecția cu el și cineva îi așteaptă pe copii în afara clasei și îi întreabă ”ce știi, ce știi să faci și de ce e important”, știu să răspundă la toate cele trei întrebări. Asta face un profesor foarte bun”, a mai spus ministrul Educație.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.