Daniel Funeriu: „Meditațiile trebuie încurajate”

Fostul ministru al Educației Daniel Funeriu consideră că meditațiile trebuie încurajate, inclusiv prin acordarea unor vouchere pentru copiii din familii vulnerabile. El susține că pregătirea suplimentară este folosită în multe țări și poate avea un rol important atât în recuperarea lacunelor, cât și în obținerea performanței.

„Marea problemă în România este legată de ipocrizia meditațiilor, faptul că se dau la negru. (…) Aici cred că trebuie să ieșim din ipocrizie și o spun de mulți ani, mai ales din pandemie, foarte mulți copii au pierdut enorm în pandemie și meditațiile trebuie, din punctul meu de vedere, astăzi încurajate”, a declarat Daniel Funeriu la Digi24, potrivit News.ro.

Fostul ministru consideră că nu este nimic în neregulă ca profesorii să obțină venituri suplimentare din meditații, atât timp cât acestea sunt declarate și desfășurate transparent.

„Nu-i nimic rău ca un profesor să câștige un ban în plus, dacă totul este transparent”, a afirmat Funeriu.

Vouchere pentru meditații

Daniel Funeriu atrage însă atenția că accesul la meditații este puternic influențat de veniturile familiei. Părinții care își permit să plătească pregătire suplimentară le oferă copiilor un avantaj față de elevii ale căror familii nu au aceleași resurse.

În acest context, fostul ministru propune ca statul să acorde vouchere pentru meditații copiilor din familii vulnerabile.

„Și atunci nu văd de ce statul nu ar putea să acorde vouchere de meditații. Așa cum se dau vouchere pentru mers la sală și mașini, cred că ar fi cazul să ne ocupăm de creierii copiilor noștri. Deci meditații da, la lumină, transparent, frumos, inclusiv pentru cei mai săraci, cu vouchere de meditații, eu nu văd nicio problemă aici”, a declarat Daniel Funeriu.

„România Educată”, criticată

Fostul ministru al Educației a criticat și rezultatele proiectului „România Educată”, lansat în timpul mandatelor fostului președinte Klaus Iohannis.

Funeriu susține că elevii care au intrat în clasa pregătitoare la începutul mandatului lui Iohannis au ajuns acum să susțină examenul de bacalaureat fără ca sistemul educațional să se fi schimbat fundamental.

„Copiii care au început clasa pregătitoare când domnul președinte Iohannis și-a preluat mandatul cu «România Educată» astăzi dau bacul iar pentru ei nu s-a schimbat nimic”, a spus fostul ministru.

În opinia sa, timpul pierdut reprezintă una dintre cele mai mari probleme ale sistemului educațional.

„Și aici cred că este principalul lucru pe care oamenii îl simt și cred că asta îi stresează mai mult decât banii: timpul pierdut. Noi am pierdut foarte, foarte mult timp și timpul nu se întoarce”, a afirmat Funeriu.

În același interviu, fostul ministru l-a caracterizat pe Klaus Iohannis drept „cel mai slab șef al statului din ultimele decenii”.

Funeriu susține, totodată, că școala românească ar trebui să crească interesul elevilor pentru cercetare și să promoveze predarea „la frontiera dintre cunoaștere și cercetare”.

Profesorii cu salarii nete de până la 6000 de lei pot primi voucherele de vacanță, anunță Ministerul Economiei

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.