Închide
de Marcel Bartic, profesor de istorie atentatele din 11 septembrie
Ați încercat vreodată să-i povestiți unui copil semnificația unui eveniment istoric? Ceva despre vreo zi importantă în viața comunității, despre vreo personalitate, ceva sau cineva care să fi marcat evoluția societății într-o direcție sau alta sau un fapt care să fi schimbat cursul istoriei?
Sunt convins că da. Atunci știți probabil, la fel de bine ca mine, că ați obținut cel mult o clipă de atenție politicoasă, o tresărire curioasă, poate o întrebare, două. Și cam atât. Asta, sigur, dacă nu v-a replicat, frumos, bravo, bun, acum pot să mă duc să mă joc?
M-am întrebat deseori de ce mulți dintre copiii noștri nu interiorizează importanța unor evenimente cu semnificații profunde pentru societatea din care fac parte. Să nu mă înțelegeți greșit. N-am spus că nu știu sau că n-ar învăța. Șansele să vă răspundă corect la întrebări precum “când, unde s-a întâmplat” sau “știi cine a făcut, a decis, a luptat, a unit…” sunt destul de mari. Pentru asta există școala. Să-i ajute să memoreze. E foarte bine că memorează, exersează, repetă. Memorarea este un reflex foarte util fără de care învățarea n-ar fi posibilă. Dar oare e suficient? N-ar trebui să-i ajutăm pe copii să și înțeleagă noțiunile care le sunt predate? Adică cum să le înțeleagă? Simplu. Să le producă mirare. Emoție. Tristețe. Nervozitate. Să-și formeze convingeri, să-și contrazică profesorul sau să-l aprobe, să se entuziasmeze, să fie prinși de neastâmpărul de a căuta singur adevărul istoric și de a-l argumenta așa cum se pricep ei mai bine.
Și-atunci de ce nu se întâmplă?
Una dintre explicațiile pe care mi le-am dat eu a fost aceea că elevii nu se identifică cu personajele din povestea aia istorică. Nu sunt, pur și simplu, din filmul acela. Niște tipi ciudați, cu peruci sau înarmați cu săbii, costume ciudate sau chiar amuzante, discursuri lungi și plicticoase, niscaiva dubioși care se hăcuie pe un câmp de luptă până mor jumătate dintre ei, cum naiba să aibă asta vreo legătură cu viața lor de zi cu zi? Uitați-vă la ei! Șapcă, blugi și hanorac, căști la urechi, give me five, ce-o mai fi vrând și istoria asta de la ei de nu-i lasă în pace? Ce exemple, ce conținuturi sau teme le putem discuta cu copiii încât să înțeleagă că istoria nu e acolo, undeva demult, ci aici, printre noi. O trăim, o respirăm, o facem cu mâinile noastre și prin propriile noastre decizii în fiecare zi. Păi să vă dau eu un exemplu.
Atentatele din 11 septembrie.
Ați uitat de ele? Nu? Perfect. Pentru că nu avem voie. Au schimbat cursul istoriei contemporane. E unul dintre exemplele foarte bune prin care le puteți demonstra celor mici că istoria se întâmplă, se scrie în fiecare zi și că ei înșiși pot fi martorii unui astfel de eveniment care le poate schimba viața. Pe-a lor sau pe-a celor din jurul lor. Oamenii implicați în tragedia din 11 septembrie sunt din filmul pe care îl trăiesc și copiii noștri zi de zi. Polițiști, pompieri, oameni în tricou sau costum, pasageri dintr-un avion, vorbind la telefon, dând mesaje, speriați, recunoscători sau plângând. Sunt chipuri, imagini, scene cu care cei mici se pot identifica. Pot recunoaște frânturi din viața pe care și ei o au. Dar cum facem să înțeleagă complexitatea unui eveniment istoric cum sunt atentatele de la 11 septembrie? Nu e greu. Arătați-le câți oameni au afectat acest eveniment. Ce implicații la nivel mondial au avut, cum au schimbat destinele a milioane de oameni. Inclusiv a dumneavoastră, cei care citiți acest text. Puteți fi cronicarul acestei povești. Să-i spuneți cum ați stat cu sufletul la gură în fața televizorului, așteptând știrile, urmărind cu nervii încordați la maximum cum un ditamai avionul Boeing a intrat într-unul dintre turnurile gemene. Spuneți-le cum au reacționat autoritățile de la noi din țară imediat după sau reprezentanții statelor din lumea întreagă, aflați la mii de kilometri distanță de locul atentatelor.
Știți ce ați mai putea face? Să le explicați relația cauză-efect. Ce anume a dus la acest eveniment istoric și care au fost consecințele. Că a urmat războiul din Afganistan cu implicații până în zilele noastre. Că au luptat acolo inclusiv militari români. Că lumea nu a mai fost la fel după 11 septembrie.
Dacă ați reușit să-i faceți să vă asculte cu răbdare până acum vă mai recomand să-i învățați cum să caute informațiile despre atentatele din 11 septembrie. Să caute din măcar două, trei surse. Să facă diferența între site-uri serioase, în care este folosită bibliografie, autori cu nume și prenume, pe care eventual îi revendică o universitate sau o instituție recunoscută, și tot felul de publicații extremiste sau panicarzi și părerologi de serviciu. Pe internet circulă o sumedenie de teorii ale conspirației, niște bazaconii fără acoperire istorică, pe care copiii trebuie să le identifice ca atare.
Când ați terminat povestea, ați mai putea face ceva. Dăruiți-vă un moment de liniște și reflecție în memoria victimelor sau a celor care au avut de suferit de pe urma atentatelor. Și care au fost foarte mulți. Pentru că istoria mai face și asta. Sădește în sufletul copiilor empatie și compasiune. Și, poate, aceste emoții vor fi motorul care îi va duce pe adulții de mâine într-o direcție în care nu vom mai trăi astfel de spaime istorice.
