Simion Hăncescu: E nevoie de o grevă generală în învățământ

ID 286820498 © LCVA | Dreamstime.com

Simion Hăncescu, liderul FSLI, afirmă că o grevă generală în învățământ este necesară, după apariția variantei actualizate a Legii salarizării.

„E nevoie de un semnal clar, în afară de protestul în stradă. Cu siguranță va fi protest în stradă, dar este nevoie și de o grevă generală”, a declarat Simion Hancescu pentru Tribuna Învățământului.

Liderul FSLI a relatat că sindicatele din învățământ s-au întâlnit, sâmbătă, cu reprezentanți ai principalelor partide.

„Primii au fost cei de la AUR, care au spus că nu vor vota această lege, a urmat întâlnirea cu cei de la PNL și cu dl Bolojan, care nu ne-au surprins cu atitudinea inflexibilă și obtuză, ne-am văzut și cu cei de la USR care, la final, au spus că vor merge după cum le va cere premierul Bolojan”, a spus președintele FSLI.

Sindicatele din învățământ au descris drept „o nouă ofensă” varianta actualizată a proiectului de lege a salarizării.

Acesta prevede, între altele, un spor de dirigenție fix, în valoare de 410 lei brut.

„Varianta <<îmbunătățită>> a proiectului reprezintă, în realitate, o nouă ofensă adusă personalului din învățământ, încalcă angajamente asumate de Guvern și ignoră obligații prevăzute de legislația în vigoare. În loc să elimine inechitățile și să redea profesiei didactice statutul pe care îl merită, proiectul adâncește discriminările salariale, accentuează lipsa de atractivitate a carierei didactice și condamnă sistemul de învățământ la un declin și mai accentuat”, au transmis organizațiile sindicale.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.