fbpx

Cristina Hadâmbu, distinsă cu premiul Directorul Anului 2022, la Gala Directorilor de Școli organizată de AVE

Directori din școlile, licee și grădinițele publice din România au fost premiați pentru proiectele de transformare a educației în care s-au implicat în anul școlar 2021 – 2022, la Gala Premiilor pentru Directorii Anului 2022, organizată de Asociația pentru Valori în Educație. Câștigători au fost patru lideri educaționali din Ditrău (jud. Harghita), Curcani (jud. Călărași), Popricani (jud. Iași) și Iași, care au avut rezultate excepționale precum reducerea abandonului școlar sau a analfabetismului funcțional în școlile pe care le conduc. Directorul Anului 2022 a fost desemnată Cristina Hadâmbu, director la Liceul Tehnologic „Puskás Tivadar” din Ditrău (jud. Harghita). 

Cristina s-a detașat prin implicarea în proiecte cu impact la nivelul comunității, nu numai al școlii pe care o conduce, cu obiectivul principal de a reduce abandonul școlar. Liceul Tehnologic „Puskás Tivadar” se află în mediul rural, într-o zonă slab industrializată, iar elevii înscriși în această unitate se confruntă cu multe probleme economice și sociale. Foarte mulți dintre ei provin din familii dezorganizate, monoparentale sau cu părinți plecați în afara țării la muncă, lăsați în grija rudelor sau a vecinilor, cu risc mare de abandon școlar timpuriu. În acest context, în 2018, Cristina, susținută de corpul profesoral, autoritățile locale și parteneri privați, a înființat o unitate de învățământ de tip profesional – dual.

 

„Prin acest sistem de învățare am reușit să școlarizăm peste 100 de elevi proveniți din familii foarte sărace, elevi care ar fi părăsit timpuriu școala dacă nu ar fi avut o sursă de venit. În anul 2018 am fost în parteneriat cu patru operatori economici, iar în prezent, în 2022 avem 28 de operatori parteneri implicați în educarea tinerilor prin învățământul dual”, declara Cristina Hadâmbu.  

Cristina Hadâmbu a implementat în liceu proiecte Erasmus, prin intermediul cărora elevii au putut face stagii de practică la companii din Portugalia, Polonia sau Spania. Cadrele didactice au urmat de asemenea cursuri de perfecționare, s-au creat programe pentru protecția mediului în care elevii de la specializarea „Pădurar” au plantat în perioada 2018 – 2022 peste 15.000 de puieți de brad, precum și un parteneriat cu Asociația Caritas (Mentorarea tinerilor – Orientarea în carieră, Prevenirea consumului de droguri). Printr-un proiect susținut de Asociația de Dezvoltare a județului Harghita, în 2022 directoarea și cadrele didactice din liceu au amenajat un laborator de gastronomie modern, în valoare de 30.000 de euro, necesar studiului specializărilor cofetar – patiser, bucătar, ospătar.

Nu în ultimul rând, în anul școlar 2021 – 2022, liceul și-a schimbat locația într-o clădire nouă, modernă, cu săli dotate corespunzător procesului instructiv-educativ, investiția ridicându-se la peste 800.000 de euro, iar Cristina Hadâmbu a reușit sa autorizeze 6 noi profile liceale și postliceale prin care s-au oferit șanse la educație elevilor cu posibilități financiare reduse.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.