Cipru a închis școli, a evacuat persoane și a declarat stare de alertă

pexels.com

Autoritățile din Cipru au instituit stare de alertă, au închis școli și au evacuat persoane din zone considerate sensibile, după ce insula a fost atrasă în conflictul tot mai amplu din Orientul Mijlociu. Decizia vine în urma unui atac cu dronă asupra bazei britanice RAF Akrotiri, informează The Guardian.

Într-un discurs susținut în această dimineață, președintele Nikos Christodoulides a declarat că securitatea națională este prioritatea absolută a guvernului.

„Ne aflăm într-o regiune cu o instabilitate geopolitică deosebită, cu numeroase provocări și probleme, care traversează în prezent o criză fără precedent. Facem ceea ce trebuie făcut, având ca principală preocupare siguranța țării și a cetățenilor noștri”, a afirmat șeful statului, potrivit The Guardian.

„Un vehicul aerian fără pilot de tip Shahed a lovit în interiorul instalațiilor militare ale bazelor britanice din Akrotiri, provocând pagube materiale minore”, a mai declarat președintele.

Presa elenă a relatat că un al doilea aparat de luptă fără pilot, lansat tot împotriva facilității britanice, ar fi fost neutralizat. Atacul ar fi fost lansat din Iran, de la o distanță de aproximativ 600 de mile.

Cipru, stat membru al Uniunii Europene și cea mai apropiată țară din blocul comunitar de Orientul Mijlociu, a subliniat că nu dorește să fie implicat militar în conflict. „Rămâne poziția noastră fermă să nu devenim parte a vreunei operațiuni militare”, a precizat Christodoulides.

În același timp, liderul cipriot a reiterat angajamentul țării față de rolul său umanitar în regiune.

„Rămânem dedicați rolului umanitar pe care l-am îndeplinit în această perioadă – întotdeauna ca parte a soluției, nu a problemei – și vom continua să acționăm cu același simț al responsabilității”, a mai transmis președintele.

Reamintim că 63 de elevi și profesori din județul Suceava sunt blocați în mai multe țări din Asia și Orientul Mijlociu, potrivit unei centralizări realizate luni dimineață de Inspectoratul Școlar Județean. 51 de elevi și 12 cadre didactice nu pot reveni în țară din cauza închiderii spațiului aerian în contextul atacurilor israeliano-americane asupra Iranului.

Peste 60 de elevi și profesori din Suceava sunt blocați în Dubai, Maldive, Thailanda și Ierusalim

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.