fbpx

Cîmpeanu anunță trei categorii de unități școlare care vor avea prioritate la deschidere

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a anunțat că trei categorii de școli vor avea prioritate în decizia de redeschidere a sălilor de clasă.

”Din perspectiva Ministerului Educaţiei ne dorim să prioritizăm pe trei paliere: grădiniţe şi învăţământ primar; elevii claselor a VIII-a şi a XII-a care vor susţine examenele naţionale; elevii din şcolile care au înregistrat dificultăţi în derularea procesului de învăţământ online, cu precădere în mediul rural, dar nu numai”, a explicat ministrul, într-o declarație acordată AGERPRES.

Potrivit ministrului, grădiniţele, învăţământul primar, elevii claselor a VIII-a şi a XII-a, şcolile în care au existat dificultăţi sunt priorităţi nu numai în ceea ce priveşte momentul deschiderii, ci şi din perspectiva nevoii de „activităţi remediale” pentru a putea compensa pierderile suferite de sistemul de educaţie pe parcursul pandemiei de COVID-19. 

El a mai spus că momentul deschiderii şcolilor va fi stabilit împreună cu Ministerul Sănătăţii, în funcţie de evoluţiile epidemiologice.

Potrivit ministrului, se va lua în considerare şi modul în care au procedat alte state.

„Momentul deschiderii şcolilor va fi stabilit împreună cu Ministerul Sănătăţii în funcţie de evoluţiile epidemiologice. De asemenea, vom lua în considerare şi experienţa şi modul de reacţie al altor state”, a precizat el.

 Sorin Cîmpeanu a declarat și săptămâna trecută, la ceremonia de preluare a mandatului. că grădinițele și ciclul primar vor avea prioritate atunci când vor fi luate deciziile cu privire la deschiderea a școlilor.

”Este prioritate zero analiza acestor evoluții și luarea celei mai bune decizii, în sensul în care ne dorim cu toții reîntoarcerea cât mai grabnică la școală. Prioritizarea cu siguranță aceasta va trebui să fie: în primul rând grădinițe și învățământ primar, apoi gimnaziu și liceu”, a declarat Sorin Cîmpeanu la Ministerul Educației, unde a avut avea loc ceremonia de predare-primire a mandatului de la ministrul precedent, Monica Anisie.

Întrebat de jurnaliști despre data probabilă când va avea loc deschiderea, Cîmpeanu a replicat: ”Nu insistați pe această întrebare.”

categorii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.